Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

RM poate pierde 52 de milioane de euro - suma va fi achitată investitorului inițial al Portului Giurgiulești

21 iun. 2021,, 19:01   Economie
1322 0

Moldova este în pragul unui litigiu, prin care ar putea fi obligată să achite despăgubiri de cel puțin 52 de milioane de euro, în conformitate cu Acordul de Investiţii din 2004, încheiat cu investitorul inițial al Portului Giugiulești, Rafiq Aliyev din Azerbaidjan și companiile acestuia - ”Azpetrol” SRL, ”Azertrans” SRL, ”Azpetrol Refinery” SRL. Despre aceasta anunță expertul economic Veaceslav Ioniță într-un articol postat pe blogul său.

Potrivit expertului, evenimentele care s-au derulat și se derulează în ultimii ani, au creat toate circumstanțele prin care R. Moldova riscă să fie obligată să achite cel puțin 52 de milioane de euro investitorului inițial al Portului. Acet lucru se întîmplă după ce RM deja a plătit sub formă de scutiri fiscale peste 100 de milioane de euro și alte peste 100 de milioane euro investiții în infrastructura adiacentă cum ar fi calea ferată și drumurile naționale spre port.

„Putem spune că situația de acum nu a apărut spontan, dar este un lung șir de evenimente, în urma cărora noi am rămas fără bani, fără Port și în pragul unei noi obligații de plată de cel puțin 52 de milioane de euro”, scrie expertul

Veaceslav Ioniță descris 5 pași prin care s-a ajuns la această situație dezastruoasă:

Moldova pînă în prezent nu are o lege privind protecția infrastructurii sale critice. Drept consecință, Portul Giurgiulești, Aeroportul, Gările Auto, toate elemente de infrastructură critică, prin acțiuni dubioase au fost scoase de sub administrarea statului și sînt tranzacționate în prezent prin diverse zone off-shore, fără ca autoritățile noastre să întreprindă careva acțiuni concrete.


În 2004, autoritățile RM au întreprins elemente importante de protecție a Portului Giurgiulești în acordul de investiții încheiat de Guvernul Republicii Moldova și ”Azpetrol” SRL, ”Azertrans” SRL, ”Azpetrol Refinery” SRL. Acest grup de companii aveau un fondator unic (”Azer Oil Services Group” BV), care la rîndul lui era fondat de alte entități, iar beneficiarul final era RafiqAliyev, un om de afaceri din Azerbaidjan.

Prin acest Acord Guvernul a stipulat expres că nici un fel de tranzacții cu acțiunile Portului Giurgiulești nu pot avea loc fără permisiunea prealabilă a Guvernului. Prin acest mecanismGuvernul a decis să securizeze Portul ca obiect al infrastructurii critice de eventualele preluări dubioase. Însă chiar dacă a deținut acest instrument, Guvernul nu a făcut uz de el nici la prima nici la a doua preluare a portului, cea ce creează suspiciuni rezonabile că anumiți factori de decizie au dat dovadă fie de neglijență în serviciu, fie de rea intenție, fapt care creează premize de a suspecta implicarea regretabilă a Guvernului în evenimentele negative din jurul Portului.

Moldova oferă garanții investitorului
Chiar dacă Moldova este parte a multor acorduri internaționale și acorduri bilaterale de protecție a investițiilor, totuși investitorul a primit garanții suplimentare prin Acordul de Investiții semnat cu Guvernul și aprobat de Parlament prin legea nr.7 din 17.02.2005, publicată pe 4.03.2005.

Prin acest Acord Guvernul se obligă:

„să protejeze, să ramburseze și să asigure compensații AZPETROL, în privința oricăror acțiuni ale terțelor părți”,

„să depună eforturi Maxime, pentru preîntîmpinarea acțiunilor ilegale care afectează Investițiile sau Activitățile”

„să întreprindă toate acțiunile necesare, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, în vederea executării obligațiilor sale din acest Acord”

Totodată prin acest Acord Guvernul stipulează expres că:

„Guvernul are toate împuternicirile necesare pentru a îndeplini obligațiile din Acord”

„Toate obligațiile Autorităților Publice din acest Acord, sînt obligațiile Statului”

Astfel Guvernul a oferit Garanții expres Investitorului și s-a obligat să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a proteja investitorul, iar toate obligațiile oferite de autorități sînt automat obligații ale Republicii Moldova.

Investitorul își protejează suplimentar investiția
Avînd toate aceste garanții legale, investitorul AZPETROL, era conștient de faptul că urmează să activeze într-o zonă cu risc sporit din Europa. Pentru a evita posibile atacuri raider din viitor și pentru a-și proteja investiția, el decide să se asigure cu-n paravan suplimentar. Drept paravan de protecție a investiției a fost aleasă Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare(BERD), care a obținut 20% din acțiunile portului cu drept de răscumpărare cu sumă fixă.

Ulterior, cînd Rafiq Aliyev, beneficiarul efectiv al Portului Giurgiulești este arestat pe motive politice în Azerbajan și devine deținut politic, fostul angajat BERD, Thomas Moser, prin mai multe tranzacții, devine deținător nominal al portului, iar beneficiarul real rămîne tot Rafig Aliyev. În așa fel investitorul reușește să-și protejeze investiția, iar BERD, inclusiv și prin fostul său angajat Thomas Moser la acea etapă părea că este un paravan sigur de protecție a investițiilor.

Preluarea reală a Portului de Thomas Moser

În 2010, prin mai multe inginerii financiare, persoana de încredere a investitorului, prea portul și devine proprietarul lui real contra sumei de 344 USD. BERD, care a fost antrenat ca garant al investițiilor în Moldova nu vede nici o problemă în această tranzacție, mai mult el vinde și cota sa, dar în mod neclar continuă să obțină 65% din veniturile companiei care gestionează Portul.

La această etapă autoritățile Moldovei, chiar dacă aveau obligația legală și cea conform Acordului de Investiții din 2004 să protejeze investitorul nu întreprind absolut nimic. Prin inacțiunile sale Guvernul a creat toate precondițiile necesare, pentru căRepublica Moldova să fie obligată de a achita despăgubiri și compensații investitorului, cel puțin în mărimea investițiilor efectuate de 52 milioane EURO.

Guvernul întreprinde acțiuni clare contra investitorului inițial al portului
După eliberarea din detenție Rafiq Aliyev, apelînd la justiție reușește să-și întoarcă înapoi toate investițiile preluate ilegal de Thomas Moser, cu excepția Portului Giurgiulești. Amintim aici că Guvernul se face vinovat de faptul că nu a protejat nici într-un fel investitorul și pentru perioada cînd el a fost deposedat ilegal de proprietăți nu a oferit nici un fel de compensații. Mai mult nu există nici o dovadă că Guvernul a întreprins careva acțiuni, pentru a proteja investitorul, fapt ce îl face pasibil de răspundere în conformitate cu obligațiile asumate prin Acordul de Investiții.

Ulterior Investitorul cu care Guvernul a semnat în 2004 Acordul de Investiție obține prin decizia definitivă a instanței de judecată, obligarea fostului angajat BERD, Thomas Moser să achite peste 178 milioane lei, este aplicat sechestru asupra companiilor administratoare a Portului, iar Agenția Servicii Publice îi este interzisă orice modificare a statului unde figurează compania gestionară a Portului.

În toată această perioadă investitorul nu este susținut nici sub o formă de către Guvern, chiar dacă era obligat să o facă prin Acordul de Investiții.

Mai mult, în anul 2020, cu aportul și susținerea Guvernului, BERD cu ajutorul unor asociații de afaceri, a încercat modificarea legislației (proiect de lege nr.340 din 20.07.2020 pentru modificarea mai multor acte normative – Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, Legea privind societățile cu răspundere limitată, Codul de executare, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali) pentru a exclude posibilitatea de răspundere a beneficiarului final pentru activitatea companiilor sale, fapt ce i-ar fi asigurat o protecție juridică suplimentară lui Thomas Moser. Proiectul de lege a fost dur criticat, adoptat de către Parlament în prima lectură, dar retras ulterior din procedura legislativă.

Chiar dacă proiectul de lege a fost ulterior retras din Parlament, totuși, Guvernul prin această acțiune a dat dovadă de implicare directă în acest proces, contra Investitorului față de care s-a angajat în 2004 că îl va proteja și va depune toate eforturile necesare pentru a preîntîmpina orice acțiune, care pot dăuna investitorul.

În astfel de condiții, cînd Portul a fost tranzacționat fără acordul Guvernului, cu niște sume derizorii, asupra căruia există interdicția de a fi operate careva acțiuni, totuși a mai avut loc o tranzacție.

BERD, printr-un comunicat public ne anunță că este unicul beneficiar efectiv al operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin intermediul unor tranzacții din Cipru, în condițiile interdicțiilor legale de efectuare a operațiunilor cu acțiunile companiei vizate. Aici autoritățile statului iarăși nu intervin, ba mai mult unii reprezentați ai autorităților publice s-au angajat pe post de avocați al BERD-ului, parte implicată în conflict, avansînd diverse declarații în spațiul public, care din nefericire pentru noi vor deveni parte în dosarul Investitorului din 2004 contra Republicii Moldova.

Astăzi Moldova este într-o situație dezastruoasă, observă Veaceslav Ioniță. Obiectele sale de infrastructură critică, prin diverse scheme au ajuns să fie gestionate de persoane dubioase. Obiecte de valoare în sumă de zeci de milioane de euro sînt tranzacționate prin zone off-shore cu preţ de cîteva sute de EURO. Autorităţile responsabile nu întreprind nimic pentru a contracara astfel de acţiuni. Chiar dacă există decizii definitive ale instanţelor de judecată, autorităţile statului nu depun nici cel mai mic efort, pentru asigurarea executării lor. Guvernul şi reprezentaţii săi uită că au angajamente internaționale de protecție a investițiilor. Persoane de rang înalt iresponsabil se angajează în declarații publice, care dăunează intereselor naționale ale Republicii Moldova.

„Iar în rezultatul acestor acțiuni Moldova este în pragul unui litigiu, prin care va fi obligată să ofere despăgubiri de cel puțin 52 milioane Euro, în conformitate cu Acordul de Investiţii din 2004, semnat de Guvern şi votat de Parlament. Subiectul Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti demult nu mai este un caz civil între două părţi private. El este un caz de importanţă naţională, cu implicaţii directe asupra securităţii statului şi a banului public. Portul Giurgiuleşti, trebuie să revină pe agenda publică, să devină subiect de dezbateri politice, deoarece în dependenţă cum vom gestiona noi acest caz, depinde soarta şi altor obiecte de infrastructură critică, pe care Moldova le-a pierdut sau riscă să le piardă”, a conchis Veaceslav Ioniță.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?