Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Riscurile pentru economia Moldovei, în viziunea experților BM

17 mai. 2018,, 16:10   Economie
3266 0

Experții Băncii Mondiale (BM) remarcă prezența unui număr de riscuri externe și interne semnificative pentru realizarea unei creșteri economice durabile în Moldova în următorii cîțiva ani.

Astfel, ei recomandă autorităților țării ca, pentru dezvoltarea sectorului privat și crearea locurilor de muncă, să efectueze reforme structurale suplimentare.

Experții au făcut acest lucru în cursul prezentării unei noi previziuni a perspectivelor economice ale Moldovei, potrivit căreia creșterea mai slabă a principalilor parteneri comerciali și potențiale schimbări în comerțul internațional și ale modelelor migraționiste ar putea submina exporturile și fluxurile de remiteri, relatează Noi.md.

Reprezentanții BM subliniază că provocările interne sînt asociate cu condițiile meteorologice nefavorabile și cu efectele acestora asupra sectorului agricol, care angajează aproximativ o treime din populația ocupată. Riscurile pentru sectorul financiar includ guvernanța slabă a întregului sistem, lipsa transparenței acționariatului și mecanisme deficitare de identificare a proprietarilor efectivi. Astfel, continuareareformelor pentru consolidarea transparenței în acest sector și îmbunătățirea intermedierii financiare rămîne o prioritate. Suplimentar, creșterea cererii pentru sectorul nebancar de intermediere financiară, care este slab reglementat și monitorizat, generează îngrijorări.


Alegerile parlamentare din 2018 ar putea submina disciplina fiscală și pot afecta, de asemenea, încrederea investitorilor și sprijinul donatorilor pe termen mediu.

În timp ce autoritățile au depus eforturi pentru diminuarea riscurilor macroeconomice, este necesară o creștere mai rapidă pentru a converge cu țările din UE. În contextul declinului demografic, Republica Moldova necesită reforme transformative profunde,care vorcrea locuri de muncă noi și mai bune însectorul privat.

Înacest sens, reforma sectorului justiției, îmbunătățirea mediului de afaceri și creșterea competențelor forței de muncă rămîn esențiale. Subiectul special susține că îmbunătățirea eficienței și relevanței învățămîntului superior joacă un rol-cheie în acest sens.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?