Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Rezultatele anului 2022 - evoluția prețurilor la carburanți

29 dec. 2022,, 13:45   Economie
2956 0

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică prezintă evoluția prețurilor la carburanți pe parcursul anului 2022:

Benzina COR 95

Prețul minim – 21,30 lei/litru (stabilit la 03.01.2022);
Prețul maxim – 33,90 lei/litru (stabilit la 15.06.2022);
Prețul mediu anual – 26,55 lei/litru

Motorina standard

Prețul minim – 17.73 lei/litru (stabilit la 03.01.2022);
Prețul maxim – 32,46 lei/litru (stabilit la 23.06.2022);
Prețul mediu anual – 26,02 lei/litru.


În anul 2022, piața carburanților a fost puternic influențată de factori precum războiul din Ucraina, modificarea surselor și căilor logistice de aprovizionare, de sancțiunile impuse de comunitatea internațională Federației Ruse și incertitudinea generală existentă pe piețele petroliere. Aspectele date au avut un impact puternic asupra prețurilor la petrol și la produsele derivate din acesta pe plan internațional, care s-au reflectat direct și asupra prețurilor din Republica Moldova. În consecință, pe parcursul anului au fost înregistrate două valuri puternice de scumpiri (martie-aprilie și iunie-iulie), fiind înregistrate și cele mai mari prețuri la carburanți din istoria țării. În același timp, în anumite perioade prețul la motorină în mod atipic s-a poziționat la un nivel mai înalt în comparație cu benzina.

Datorită eforturilor colective depuse de către statele membre ale Uniunii Europene și țările G7, către a doua jumătate a anului curent prețurile la carburanți au urmat o tendință de scădere, ajungînd spre sfîrșitul lunii decembrie sub media anuală cu 4,07 lei/litru (15%) la benzină și, respectiv, cu 2,80 lei/litru (11%) la motorină.

În conformitate cu evoluțiile cotațiilor internaționale înregistrate la finele anului, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard pentru ziua de 30.12.2022 sînt stabilite la nivelul de:

- 22,48 lei/litru - pentru benzina COR 95 (+ 8 bani);
- 23,22 lei/litru - pentru motorina standard (- 5 bani).

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică constată că Metodologia actuală de stabilire a prețurilor la produsele petroliere și-a demonstrat pe deplin eficiența, inclusiv în condiții de criză și vine să asigure consumatorii că nivelul prețurilor este influențat exclusiv de factori obiectivi, precum evoluțiile pe piața internațională sau rata de schimb valutar, excluzînd posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire al acestora.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?