X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Republica Moldova și Cehia vor extinde volumul comerțului

29 mar. 2018,, 13:50   Economie
4724 0

Republica Moldova și Republica Cehă vor extinde cooperarea comercială și economică bilaterală.

Subiectul în cauză a fost discutat în cadrul întrevederii, pe care au avut-o secretarii de stat ai Ministerului Economiei și Infrastructurii Moldovei, Iuliana Costin și Anatol Usatîi cu ambasadorul Republicii Cehe în țara noastră, Zdeněk Krejčí, relatează Noi.md

Reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii au apreciat înalt relațiile economice dintre țări din ultima perioadă, menționînd că volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Cehia a crescut anul trecut cu 16 la sută, iar importul cu peste 21 la sută, față de anul 2016.

Totodată, a fost menționat faptul că țara noastră este interesată de extinderea cooperării cu Cehia. În acest sens, participarea mediului de afaceri la forumurile bilaterale și expozițiile internaționale va facilita promovarea exporturilor și importurilor, va crea un climat investițional atractiv, astfel fiind valorificat la maxim potențialul cooperării comercial-economice dintre Moldova și Cehia.

Ambasadorul Zdeněk Krejčí a reiterat interesul părții cehe în extinderea relațiilor bilaterale pe mai multe domenii de activitate. În acest sens, el a menționat că cea de-a IV-a sesiune a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe este planificată pentru semestrul II al anului 2018, la Praga.


În cadrul acesteia va fi organizat și un Business Forum Bilateral. De asemenea, oamenii de afaceri din Republica Moldova vor putea participa la expozițiile internaționale, care se vor desfășura în orașul Brno.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat, de asemenea, despre proiectul de reabilitare a drumului național ChișinăuUngheniSculeni, finanțat de Banca Europeană de Investiții. În special, despre etapele de realizare a proiectului cu participarea companiilor cehe și îndeplinirea obligațiunilor contractuale ale ambelor părți.

Conform datelor oficiale, în prezent, în Republica Moldova activează 53 de întreprinderi cu capital ceh, în valoare de circa 6 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?