Este pentru prima dată cînd acest congres se desfășoară în Moldova, țară recunoscută pentru cea mai mare suprafață de podgorii raportată la populație — 4 hectare la 100 de persoane. Moldova deține aproape 110.000 hectare de viță-de-vie și este clasată printre primii 20 cei mai mari producători de vin din lume, ocupînd locul 14 la nivel global în ceea ce privește exporturile. În 2024, țara a exportat 144 milioane litri de vin în 73 de țări, obținînd peste 234 milioane de dolari.
Congresul, organizat de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), va reuni 300 de participanți din 51 de state membre: experți, cercetători, viticultori, enologi și decidenți politici. Agenda include sesiuni științifice dedicate provocărilor actuale ale industriei și identificării de soluții, precum și 13 vizite tehnice la cele mai renumite vinării din țară. O cină festivă va fi organizată la Cricova – celebră pentru labirinturile sale subterane și vinurile premiate.
„ONVV este responsabil pentru promovarea vinurilor moldovenești pe piețele de export, sub umbrela brandului de țară „Wine of Moldova: Unexpectedly great”. Acesta are scopul de a unifica producătorii autohtoni de vin, de a facilita exportul de vinuri pe piața internațională și servește drept garant al calității vinurilor, supuse unor proceduri riguroase de control al calității”, a menționat Ștefan Iamandi, Director al Oficiului Național al Viei și Vinului.
În ultimii ani, vinurile moldovenești au fost recompensate cu mii de medalii la cele mai mari concursuri internaționale, precum Berliner Wine Trophy, Decanter, Mundus Vini și Concours Mondial de Bruxelles. Brandul național „Vinul Moldovei: Uimitor de bun” și eforturile ONVV au contribuit decisiv la poziționarea țării ca actor important pe piața mondială a vinului.
Congresul marchează și începutul celui de-al doilea centenar al OIV, după ce organizația a împlinit 100 de ani în 2024. Moldova, membră OIV din 2001, a fost prima țară din CSI care s-a alăturat organizației.
Adăuga comentariu