X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Regimul preferențial pentru exportul mărfurilor de la noi, prelungit de Rusia

28 iun. 2019,, 10:08   Economie
3020 0

Guvernul Federației Ruse a luat decizia de a prelungi pentru producătorii din Moldova regimul preferențial de export pentru cinci categorii de mărfuri, care a fost în vigoare de la 1 ianuarie pînă la 1 iulie 2019.

Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon într-un comunicat de presă al Președinției, transmiteIPN.

Din categoriile de mărfuri care vor putea fi exportate cu scutiri ale taxelor vamale fac parte: legumele, merele, perele și gutuile proaspete, caisele, cireșele, vișinele, dar și conservele și vinurile.

„Vreau să-mi exprim recunoștința față de partenerii noștri ruși și încrederea că legăturile comercial-economice moldo-ruse vor căpăta un nou impuls, ceea ce va permite creșterea semnificativă a volumului schimburilor comerciale”, a declarant Igor Dodon.

Șeful statului menționează că taxele pentru unele categorii de mărfuri moldovenești au fost anulate începînd cu 1 ianuarie 2019, în urma înțelegerilor pe care le-a avut cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în luna octombrie 2018.


Igor Dodon declară că datorită acestui fapt, în perioada ianuarie-mai 2019, exportul de legume a crescut de la 360 de tone pînă la aproximativ 2370 de tone sau de 6,6 ori.

Exportul de mere s-a mărit de la 100 de mii de tone pînă la aproximativ 167 de mii de tone sau cu 67%. Produsele conservate au înregistrat o creștere de 1,5 ori – de la 1275 de tone pînă la circa 1940 de tone.

Totodată, volumul producției vinicole a crescut de la 5 milioane de litri pînă la aproape 7,7 milioane de litri sau cu 52%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?