Despre acest lucru a anunțat prim-ministrul Dorin Recean în timpul unei vizite la Varnița.
Acesta a declarat că autoritățile au analizat toate riscurile și au luat măsurile necesare pentru a preveni majorarea prețurilor la energia electrică.
„Am luat în calcul absolut toate riscurile care se pot materializa în următoarea jumătate de an și astăzi nu există premise ca prețurile să crească. Rămânem la aceeași rugăminte și solicitare către toți - să economisim consumul de energie electrică, în mod special, în orele de vîrf. Și atunci, cu siguranță, nu vor exista motive să creștem tarifele”, a declarat premierul.
După cum s-a anunțat anterior, mai devreme, în Republica Moldova au crescut tarifele la gazele naturale, energia termică și energia electrică, contrar asigurărilor anterioare ale prim-ministrului Dorin Recean, care în septembrie anul trecut a promis că „moldovenii nu vor plăti tarife mai mari pentru lumină și gaze în acest sezon de încălzire”.
„Nu cunoaștem ce va fi pe piața internațională în această iarnă, dar vreau să vă asigur că, în acest sezon de încălzire, moldovenii nu vor plăti tarife mai mari pentru gaz și lumină. Iar pe cei care participă în campania electorală, îi îndemn să se concentreze pe proiectele lor de dezvoltare ale țării, decât să promoveze informații false”, a declarat atunci Dorin Recean.
Totodată, la 29 noiembrie, în cadrul unei ședințe, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat în regim de urgență noile prețuri reglementate pentru gazele naturale furnizate de Moldovagaz SA. Prețurile ajustate au intrat în vigoare la 1 decembrie 2024. Tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici ai Moldovagaz a fost majorat cu 27,5 la sută pînă la 16,74 lei pentru 1 metru cub, inclusiv TVA
Pe 18 decembrie, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că trebuie să fim pregătiți pentru faptul că, dacă Rusia nu va furniza mai mult gaz Transnistriei, în Moldova tarifele la energia electrică vor crește. El a promis că, într-un astfel de caz, autoritățile vor plăti compensații suplimentare cetățenilor afectați.
În legătură cu majorarea tarifelor, Dorin Recean a dat instruiri Ministerului Muncii și Protecției Sociale să efectueze calcule pentru măsuri suplimentare de susținere a populației, astfel încît în acest sezon cetățenii să nu plătească mai mult pentru facturi decît anul trecut.El a spus că guvernul va aloca mai multe mijloace financiare pentru plata compensațiilor pentru energie către cetățenii afectați. Pentru acest sezon de încălzire, pentru compensații autoritățile au alocat 2 miliarde de lei.
De menționat că, la 3 ianuarie, ANRE a decis majorarea tarifului la energia termică pentru consumatorii Termoelectrica cu 686 de lei, sau cu aproape 37,6 la sută - de la 1824 de lei la 2510 lei/Gcal, iar pentru CET-Nord - cu 307 lei, sau cu 16,9 la sută - de la 1819 lei la 2126 de lei/Gcal, în principal din cauza majorării tarifelor la gazele naturale.
În același timp, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici Premier Energy a crescut de 1,8 ori - de la 2,34 lei la 4,1 lei/kWh, iar FEE Nord - cu 64,8% - de la 2,84 lei la 4,68 lei/kWh.
Adăuga comentariu