Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Primii antreprenori au primit certificate pentru a primi plăți în avans

12 noi. 2018,, 19:00   Economie
2741 0

Șapte tineri și douăzeci de femei cu afaceri în agricultură au primit certificate care prevăd acordarea în avans a subvențiilor. Ceremonia a avut loc luni, 12 noiembrie.

Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Nicolae Ciubuc, a amintit că în cadrul primului apel al programului, care s-a încheiat pe 10 septembrie, au fost depuse 38 de dosare, 27 dintre care au fost admise spre finanțare. 60% din dosare vizează înființarea de plantații multianuale. Celelalte se referă la producerea legumelor pe terenuri protejate, afaceri în sectorul zootehnic și infrastructura post-recoltare.

„Sînt convins că aceste subvenții vor aduce o valoare adăugată și vor contribui la diversificarea activităților în zonele rurale, deschiderea locurilor de muncă, dezvoltarea abilităților de antreprenoriat în rîndul tinerilor și femeilor și, de asemenea, vor contribui la minimizarea exodului de populație din zonele rurale”, a spus Nicolae Ciubuc.

Directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Vadim Curmei, a menționat că suma solicitată spre finanțare de către cei 27 de antreprenori este de 13 milioane de lei. Beneficiarii urmează, în decurs de 60 de zile, să prezinte dovada de cofinanțare de 35% din investiție și să deschidă un cont pentru subvenții.

În ultimii doi ani, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a crescut de la 700 la 900 de milioane de lei. De la începutul anului 2018, au fost atrase investiții în sectorul agricol de peste 6 miliarde de lei, comparativ cu 4,5 miliarde de lei în 2017.


În cadrul celui de al doilea apel al programului de acordare a plăților în avans pentru proiecte de antreprenoriat, lansat pe 17 septembrie, și care se va încheia pe 14 noiembrie, au fost depuse zece cereri, fiind solicitată suma de 5,5 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?