Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Preţurile au crescut în septembrie 2021

27 oct. 2021,, 07:49   Economie
2871 0

Viaţa e din ce în ce mai scumpă, iar moldovenii simt asta din plin. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, preţurile la alimente s-au majorat în luna septembrie cu peste 8 la sută, transmite Noi.md cu referire la tvrmoldova.md.

Nu mai punem la socoteală şi majorările la carburanţi sau alte produse. Experţii în economie au prognoze deloc încurajatoare.

Datele oficiale arată că în septembrie, preţul mediu de consum a crescut cu aproape 7 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cel mai mult s-au scumpit alimentele, cu 8,31%.

Legumele s-au scumpit în medie cu aproape 20 la sută, faţă de luna august. Un kilogram de castraveţi costă în piaţă 35 de lei, cu 55 la sută mai mult, iar pentru kilogramul de roşii este 25 de lei, cu 45 la sută mai mult. Creşteri de preţ deloc neglijabile se înregistrează şi la varză, ciuperci şi dovlecei.

Creşteri semnificative de preţ sînt şi la materialele de construcţie şi carburanţi.


„Acest lucru este o consecinţă a situaţiei mondiale. Noi vedem că preţul la petrol creşte, sînt dezechilibre destul de mari în economie, ca urmare a încercării de a ieşi din criza post-pandemică. Economiile au ieşit cu o viteză diferită, deaceea s-au creat şi aceste dezechilibre”, susține Viorel Gîrbu, expert economic.

Sărăcia este mare, iar unii nu-şi permit să plătească nici pentru apa consumată.

O bătrînă din Ialoveni cară apă de la fîntînă, deşi este conectată la reţeaua de apă.

Iar prognozele experţilor nu sînt deloc optimiste. Se aşteaptă majorări de preţuri chiar şi de cîteva ori.

„Tot ce ţine la produsele nealimentare, preţurile urmează să crească. Noi industrie nu avem, noi mai mult importăm. Dar cel mai mare risc ţine de preţul la produsele reglementate. Combustibilul vedem că creşte cel mai mult, aici am amortizat o parte din creştere. O evoluţie pesimistă ţine de curentul electric şi de gazele naturale”, susține expertul.

Pentru a face faţă valului de scumpiri, economiştii ne îndeamnă să fim cumpătaţi.

„Momentan sîntem într-o situaţie destul de caraghioasă. Atestăm la un boom al consumului, ceea ce pînă la urmă nu este raţional. Scoatem valută din Republica Moldova, cheltuim bani într-o veselie, la început de sezon rece. Curînd nu o să avem bani pentru utilităţi”, a mai spus Gîrbu.

Biroului Naţional de Statistică mai arată că o majorare a preţurilor pentru luna septembrie a fost înregistrată şi la serviciile publice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?