Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Prețul benzinei trece de pragul psihologic de 30 de lei

18 mai. 2022,, 12:00   Economie
2665 0

Pentru mîine ANRE a stabilit noi plafoane pentru produsele petroliere, iar benzina trece de pragul psihologic de 30 de lei, notează Noi.md

Pentru ziua de 19.05.2022 sînt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
Pentru benzina COR 95 – 30,09 lei/litru;
Pentru motorină – 27,48 lei/litru.

ANRE atestă în ultima perioadă o creștere considerabilă a cotațiilor internaționale la benzină și o repoziționare a prețului acesteia în raport cu cel al motorinei, care urmează o ușoară descreștere.

Pentru comparație, dacă pe parcursul lunilor martie și aprilie, o tonă de motorină era cotată mai scump decît o tonă de benzină cu circa 30-170 $/tona, atunci în cadrul ultimei sesiuni din 17 mai benzina era deja vîndută cu 184 $/tona mai scump decît motorina.
În consecință, pe parcursul lunii curente observăm o creștere a cotațiilor pentru benzină cu 159,5 $/tona și o descreștere a cotațiilor pentru motorină cu 57,5 $/tona.

Un alt factor care contribuie la majorarea prețului final este creșterea în aceeași perioadă cu circa 0,50 lei a cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

În același timp, cotațiile la produsele petroliere sînt în continuare influențate de cererea mare din partea pieței ucrainene și de perspectivele refuzului statelor Uniunii Europene a importurilor de țiței și produse derivate din Federația Rusă.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?