X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Precizările SFS referitor la aplicarea ștampilei pe înscrisuri de orice natură

11 apr. 2023,, 19:29   Economie
3109 0

Serviciul Fiscal de Stat informează că, întreprinderile şi întreprinzătorii nu sînt obligaţi să deţină şi să aplice ştampila proprie pe înscrisuri de orice natură.

În cazul în care legislaţia prevede necesitatea aplicării ştampilei întreprinderii sau întreprinzătorului, cerinţa se consideră îndeplinită dacă înscrisul este semnat de persoana împuternicită de întreprindere sau de către întreprinzător, anunță Noi.md

De asemenea, Ordinul Ministerului Finanțelor nr.118/2017 cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia (în vigoare din 28.10.2017) stipulează că „aplicarea ştampilei pe exemplarele facturii fiscale nu este obligatorie, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie”.

Prin urmare, aplicarea, inclusiv pe exemplarele facturilor fiscale eliberate/primite pentru mărfurile/serviciile livrate nu este obligatorie pentru persoanele juridice de drept privat, persoanele fizice care practivă activitate de întreprinzător și/sau profesională.

Semnăturile pe documentele primare se confirmă, după caz, prin aplicarea ştampilei, doar în cazul autorităţilor publice.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?