Incendii stiri: 557
Criza energetică stiri: 1666

Pînă cînd poate fi depusă declarația persoanei fizice pentru impozitul pe venit

19 feb. 2021,, 17:14   Economie
2527 0

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunţat că persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2020 urmează să o facă pînă la 30 aprilie inclusiv a anului curent.

Potrivit instituției, a fost asigurată procesarea datelor aferente Notelor de informare (Forma IALS18) pentru veniturile realizate de persoanele fizice în perioada anului 2020. „Declarația cu privire la impozitul pe venit poate fi depusă de către contribuabili prin următoarele metode: în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică”, serviciu care permite previzualizarea, modificarea și transmiterea Declarației cu aplicarea semnăturii mobile și electronice, accesînd portalul www.servicii.fisc.md; pe suport de hîrtie la direcțiile de deservire fiscală, indiferent de locul de domiciliu sau reședința acestora, solicitînd versiunea Declarației precompletate în baza actului de identitate sau prin depunerea Declarației rapide”, indică SFS, transmite moldpres.md.

Totodată, au fost efectuate ajustările de rigoare în funcționalul Serviciului electronic „Declarație electronică”, astfel încît persoanele fizice să aibă posibilitatea depunerii declarațiilor pe venit (Forma CET18) prin accesarea serviciului „Declarație precompletată”.

Modulul dat permite generarea unei declarații precompletate cu datele disponibile în Sistemul informațional al autorității fiscale la data generării. În cazul în care datele prezentate sînt complete și nu necesită a fi completate suplimentar, contribuabilul o semnează şi, ulterior, o transmite către SFS în mod electronic prin intermediul serviciului electronic menționat. „În caz dacă survine necesitatea modificării datelor din declarația precompletată, contribuabilul urmează să acceseze butonul „Modificare” şi să efectueze modificările de rigoare în Declarație", precizează Serviciul Fiscal.

Prin urmare, persoanele fizice care au obligația să depună declarația privind impozitul pe venitul obținut în anul 2020 sau şi-ar dori să desemneze un cuantum procentual de 2%, au posibilitatea de a prezenta Declarația către Serviciul Fiscal de Stat, utilizînd modulul „Declarația precompletată” din cadrul SIA „Declarația electronică”.


Persoanele fizice care nu dispun de semnătură electronică au posibilitatea depunerii „Declarației precompletate” la subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat. În acest caz, funcționarii fiscali, în baza buletinului de identitate al contribuabilului, vor genera Declarația precompletată privind impozitul pe venit a persoanei fizice. Ulterior, după confirmarea plenitudinii datelor reflectate în aceasta, se va asigura depunerea acesteia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий