X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Piața creditelor nebancare a depășit pentru prima dată nivelul de 10 mlrd. lei

13 noi. 2019,, 16:45   Economie
4864 0

Piața creditelor nebancare a depășit pentru prima dată nivelul de 10 miliarde de lei, majorîndu-se în ultimii cinci ani de aproape trei ori.

Despre aceasta a scris pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, menționînd că creditarea nebancară în Moldova a cunoscut o dezvoltare puternică după criza bancară din 2014, iar companiile de Microcreditare pe parcursul a cinci ani au ocupat nișa de piață eliberată de către bănci în special la creditarea persoanelor fizice.

Veaceslav Ioniță a menționat că în cinci ani piața creditelor nebancare a crescut de 2,6 ori de la 3,9 miliarde lei la finele anului 2014 pînă la 10,2 miliarde lei în trimestrul III al acestui an. Această creștere a fost influențată cel mai mult de creditele oferite de companiile de microcreditare, care și-au majorat volumul de credite de peste 3 ori de la 2,4 miliarde lei în 2014 la 7,5 miliarde lei în trimestrul III din 2019.

Companiile nebancare care includ asociațiile de economii și împrumut, companiile de leasing și companiile de micro-creditare și-au crescut în această perioadă cota de piață de 3 ori. Dacă în octombrie 2014 companiile nebancare dețineau 7% din totalul portofoliului de credite, restul revenind băncilor, atunci în trimestrul III din 2019 cota companiilor nebancare pe piața creditară se apropie de 21%.

Totuși, potrivit expertului, în 2019 creșterea pieței creditelor nebancare s-a temperat pe fundalul accelerării creditelor bancare. Această creștere semnificativă a creditelor nebancare ridică noi provocări pentru autorități. Deseori aceste companii din cauza unei supravegheri slabe induc în eroare consumatorii, care se trezesc cu credite contractate la dobînzi de peste 500% anual.


”În opinia mea este timpul unei intervenții prudente în reglementarea activității companiilor ne-Bancare în cea ce ține protecția consumatorilor și asigurarea unei informări explicite a lor în procesul de contractare a unui credit”, a subliniat Veaceslav Ioniță.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?