Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Numărul persoanelor care folosesc serviciile fiscale electronice a crescut

18 apr. 2019,, 15:51   Economie
1192 0

Numărul contribuabililor persoane juridice și persoane fizice care au utilizat serviciile fiscale electronice a crescut în primele trei luni ale anului cu circa 10 la sută față de perioada similară a anului precedent.

La sfîrșitul primului trimestru, numărul total al conturilor de utilizator cu statut activ care au acces la serviciile fiscale electronice a constituit peste 233 mii.

Serviciul de presă al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) precizează că, potrivit datelor furnizate de Direcția generală tehnologii informaționale în domeniul fiscal din cadrul CTIF, care este administrator tehnico – tehnologic al sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat, în primul trimestru al anului 2019, contribuabilii au accesat cel mai frecvent serviciile fiscale electronice referitoare la Declarația electronică, colectarea informației din surse indirecte, Declarația rapidă, e–factura și Contul curent al contribuabilului.

Contribuabilii persoane juridice pot beneficia de acces la 16 servicii fiscale electronice, în baza acordului de conectare la serviciile fiscale electronice încheiat cu CTIF prin intermediul Centrelor de conectare a acestuia. Contribuabilii persoane fizice care doresc să utilizeze aceste servicii urmează să se autentifice pe portalul www.servicii.fisc.md sau www.raportare.gov.md prin intermediul serviciului guvernamental de autentificare și control al accesului MPass, cu ajutorul semnăturii electronice.

În ianuarie-martie 2019, au obținut acces la serviciile fiscale electronice, în baza acordurilor de conectare încheiate cu CTIF, peste 1,7 mii de persoane juridice. În decursul anului 2018, numărul persoanelor juridice conectate la aceste servicii prin intermediul Centrelor regionale de conectare ale CTIF, amplasate în municipiile Chișinău, Bălți și Comrat, a depășit cifra de 9,3 mii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?