X 
Transnistria stiri: 1806

Noi prevederi în domeniul funciar, aprobate de Executiv

15 ian. 13:30   Economie
5903 0

Procesul de gestionare a resurselor funciare va fi eficientizat, iar terenurile agricole vor fi administrate mai transparent.

Un șir de acte necesare pentru implementarea noului Cod funciar au fost modificate, astăzi, de Executiv.

Prin urmare, vor fi simplificate procedurile pentru vînzarea-cumpărarea terenurilor agricole mici, cu plantații multianuale și o suprafață de pînă la 0,25 hectare. În acest caz, nu va mai fi necesară autentificarea notarială, ci doar un act confirmativ, emis de autoritatea publică locală.

De asemenea, în cazul exproprierii unui teren, cuantumul despăgubirii va fi echivalent cu valoarea de piață a terenului, iar pentru arendarea terenurilor proprietate a statului vor fi introduse licitații publice.

Totodată, conform modificărilor propuse, consiliile locale vor decide clasarea terenurilor irigate sau desecate în categoria celor neirigate. În același timp, va fi permisă efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunilor și fînețelor din sumele achitate anual de arendași, sub monitorizarea autorităților locale.


Noul Cod funciar va intra în vigoare la data de 7 martie 2025.

1
0
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați desemnarea lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий