X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Noi decizii privind construcția gazoductului Ungheni – Chișinău

22 mar. 2018,, 16:30   Economie
3964 1

Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, instituirea unei proceduri speciale de expropriere, necesară pentru construcția conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Ungheni-Chișinău, informează Noi.md

Proiectul pentru completarea și modificarea legislației în acest sens a fost susținut, în prima lectură, de majoritatea deputaților prezenți.

Astfel, prin procedură specială, urmează a fi expropriați circa 4 600 de proprietari de terenuri agricole. Terenurile proprietate privată şi cele aflate în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale sînt situate în extravilanul și/sau intravilanul orașului Chișinău, comunelor Tohatin, Stăuceni, Grătiești și satul Ghidighici (municipiul Chișinău); satele Sireți, Roșcani, Negrești, Căpriana, Vorniceni, comunele Rădeni, Ghelăuza, Pănășești și orașul Bucovăț (raionul Strășeni); comuna Tuzara, satele Pitușca, Nișcani, Temeleuți, Peticeni, Vălcineț, Sadova și orașul Călărași (raionul Călărași); satul Milești (raionul Nisporeni); comunele Alexeevca, Pîrlița, Todirești, Zagarancea și satul Rădenii Vechi (raionul Ungheni).

Procedura se va desfășura concomitent cu lucrările de construcție a conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Ungheni-Chișinău. De asemenea, proiectul prevede procedura de plată a despăgubirilor pentru proprietarii bunurilor imobile.

Documentul a fost elaborat în contextul acțiunilor întreprinse de Ministerul Economiei și Infrastructurii în scopul facilitării construcției conductei de transport gaze naturale pe direcția Ungheni-Chișinău și are ca scop principal consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de furnizare a gazelor naturale, obiectiv de importanță deosebită, stabilit în Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030.


Anterior, Parlamentul a declarat utilitate publică lucrările de interes național pentru construcția conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Ungheni-Chișinău.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală de plenul Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?