X 
Criza energetică stiri: 1778
Cutremure stiri: 391
Eurovision stiri: 428

Noi afaceri vor fi susţinute în implementarea acţiunilor de ecologizare

5 ian. 2022,, 11:45   Economie
1722 0

Au fost acceptate 29 de cereri de finanţare nerambursabilă, depuse de companiile care vor să-şi ecologizere afacerea.

Acestea vor accesa pînă la 200 mii lei per companie, care constituie pînă la 70% din suma proiectului investiţional.

Potrivit Ministerului Economiei, în competiţia pentru accesarea granturilor s-au înscris 61 de companii, care au trecut printr-un vast proces de selectare din punct de vedere a eligibilităţii şi sustenabilităţii acţiunilor de ecologizare a proceselor de lucru sau de prestare a serviciilor.

Valoarea totală a investiţiilor pentru implementarea acţiunilor de ecologizare asumate de aceste companii este de circa 5 milioane lei.

Companiile selectate activează în sectorul serviciilor (11 întreprinderi), în sectorul agroalimentar (9 întreprinderi) şi în sectorul industrial (9 întreprinderi).


Acţiunile de ecologizare propuse de companii vizează epurarea apelor uzate; gestionarea, colectarea şi prelucrarea deşeurilor; reducerea consumului de energie; gestionarea resurselor de apă prin instalarea staţiei de epurare; servicii de certificare ECO şi BIO, sisteme de ventilare cu filtrarea aerului etc.

Companiile interesate de acest Program se pot înscrie completînd formularul https://odimm.md/ro/ecoimm.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mitropolia Română cere ca, pe lîngă clădirea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, să-i fie transmite încă 17 clădiri din toată țara. Ar trebui făcut acest lucru?