X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Muravschi: Moldova refuză un contract mai ieftin, fără condiții politice și e gata să cumpere mai scump. Unde este logica?

20 oct. 2021,, 16:30   Economie
7092 2

Fost ministru al Economiei, Alexandru Muravschi, a venit cu un comentariu în urma declarațiilor făcute de mai multe ONG-uri din țară referitor la „tergiversarea procesului de negociere din partea Gazprom” privind livrările de gaz. „Unde este logica: refuză să semneze un contract de 790 de dolari fără impunerea unor condiții politice și sînt gata să cumpere de la alții mai scump?”, a comentat Muravschi, scrie unimedia.info.

„Chiar dacă sursele alternative de gaze naturale sînt mai scumpe, prețul condițiilor politice posibile de către Gazprom al Federației Ruse poate fi incomensurabil mai mare decît prețurile stabilite la bursele internaționale”.

O astfel de idee este promovată și de un grup de alți experți care vorbesc despre „șantajul energetic rusesc”. sîntem gata să plătim mai mult, doar să ne păstrăm libertatea și să nu îngenunchem în fața monstrului malefic de gaz.

Ei bine, acum să încercăm să judecăm calm.

Ce avem la ziua de azi?


Potrivit declarațiilor lui Andrei Spînu Gazprom ne propune un contract bazat pe formula: 70% din preț va fi stabilit pe baza prețului acțiunilor, iar 30% va fi pe baza componentei de țiței. Asta iese 790$. Începînd cu luna octombrie, acesta poate fi din ce în ce mai mic în funcție de situația schimburilor și prețurilor pe piață. Și fără condiții politice. Același contract pe care Gazprom îl oferă Serbiei, care crede că nu va depăși acest preț. De aceea președintele Serbiei Aleksandar Vucic, la data de 25 octombrie, va avea o întîlnire personală cu președintele Vladimir Putin. Nici noi nu sîntem în stare să consolidăm acest preț.

Dar!

Începem să declarăm despre un oarecare șantaj și atenție - disponibilitatea de a cumpăra gaz mai scump. Să cumpărăm mai scump pentru că în așa caz putem conta doar pe prețul de la bursă, care este mai mare decît cel calculat după componenta de țiței. Cel puțin la etapa actuală - pentru toți. Ce va fi mîine nimeni nu cunoaște.

Unde este logica: refuză să semneze un contract de 790 de dolari fără impunerea unor condiții politice și sînt gata să cumpere de la alții mai scump. Și să negăm o reducere a prețului nu putem (și unii nu vor), că vezi poate vor fi presiuni politice.

A văzut cineva aceste presiuni, le-a enunțat cineva din partea autorităților rusești?

Poate unii dintre experții și semnatarii noștri pot să numească astfel de presupuse condiții, să înțelegem și noi cetățenii gradul de pericol pe care-l reprezintă pentru țară?

Sau rămîne să facem referire la coșmarurile unor patrioți?

Nu, la urma urmei, mîndria nejustificată îmbinată cu rusofobie primitivă și infuzată cu lipsa de informare este cel mai rău lucru”, publică Muravschi pe pagina sa de Facebook.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?