X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Moldovenii fac tot mai puține economii - expert

18 aug. 2021,, 14:01   Economie
2287 0

Pandemia de Covid-19 ne-a făcut să ne gîndim tot mai mult la ziua de mîine, în special, dacă vorbim de cheltuieli. Lipsa unui loc de mun­că sau salariul mic i-a constrîns pe mulți dintre moldoveni să nu mai pună bani „la ciorap”, așa cum erau obișnuiți odată.

Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, care a analizat aceste date, dacă, prin anii 1990–2000, aceștia economiseau între 6 și 7% din banii cîștigați, iar în 2020 ei puneau deoparte puțin peste – 2% din venituri, în 2021, tendința spre economii este de 0,3%.

„Această înclinație spre consum este una foarte redusă și e determinată de să­răcie, de cultura slabă de utilizare a mijloa­celor bănești, a instrumentelor financiare. Cu toate acestea, cetățenii noștri în ultimii ani dau dovadă de un consum al servicii­lor financiare mult mai ridicat decît a fost anterior. În ultima perioadă, asistăm la un consum destul de puternic al cetățenilor noștri și mai puțin la economii”, a explicat expertul.

La rîndul lor, unii cetățeni, pe care i-am intervievat în stradă, au confirmat că, în ultimul timp, economisesc tot mai puțini bani, iar de vină ar fi pandemia de Covid-19. Cei care au adunat, totuși, cîte ceva, ne-au spus că au reușit doar muncind peste hotare.

Cît despre împrumuturi, Veaceslav Ioniță a spus că moldovenii se împrumu­tă din două surse: de la bancă și de la sectorul ne bancar. „În ultimii cinci ani, s-a înregistrat o triplare a volumului împrumuturilor. Cu excepția anului trecut, cînd gradul de îndatorare al cetățenilor a fost mai mic decît de obicei, din cauza crizei. Anul trecut, volumul de credite a crescut cu 2,2 miliarde de lei și a ajuns la 25,8 mi­liarde de lei. În prima jumătate a anului 2021, s-a înregistrat deja o creștere cu 3,1 miliarde de lei și s-a ajuns la 28,9 miliarde de lei. Cea mai mare parte a creditelor a fost luată de la bănci”, a menționat Ioniță.


Analizînd gradul de îndatorare al cetățenilor moldoveni, expertul a afirmat că la ora actuală aceștia au datorii la bănci și către sectorul ne bancar de aproape 29 de miliarde de lei sau 13,8% din Produ­sul Intern Brut (PIB). De trei ori mai mult decît acum zece ani, cînd era de 4,5% din PIB. În 2021, estimează expertul, ne vom apropia de 15%, iar cea mai mare parte a împrumuturilor care se iau în ultimul timp se contractează pentru procurarea unui imobil.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2020, numărul populației antrenate în cîmpul muncii a fost în descreștere cu 4,4% în comparație cu anul 2019. Scăderi ale ocupării au avut loc în toate trimestre­le anului trecut în comparație cu 2019. În medie, circa 68 de mii sau 8% din totalul persoanelor ocupate au declarat că situația epidemiologică din țară a avut un impact direct asupra relației lor cu piața muncii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?