Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldova și Ucraina vor consolida securitatea energetică în regiune

14 mar. 2018,, 16:41   Economie
2935 0

Republica Moldova și Ucraina intenționează să extindă cooperarea bilaterală pentru a consolida securitatea economică și energetică în regiune.

Acest subiect a fost discutat în cadrul întrevederii dintre ministrul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, și ambasadorul Ucrainei în țara noastră, Ivan Gnatișin, care au discutat prioritățile dezvoltării în continuare a cooperării comercial-economice între cele două țări, relatează Noi.md.

Gaburici a reconfirmat disponibilitatea Republicii Moldova pentru un dialog deschis și constructiv cu Ucraina privind aspectele prioritare ale cooperării moldo-ucrainene, printre care securitatea economică și energetică a ambelor țări.

În acest context, interlocutorii au apreciat pozitiv progresul înregistrat în implementarea obiectivelor stabilite în Foaia de parcurs privind dezvoltarea colaborării moldo-ucrainene pentru anul 2017, care au contribuit la creșterea volumului comerțului bilateral cu 33 la sută, față de anul 2016.

De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a exprimat intenția de a consolida cooperarea în vederea implementării acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv a prevederilor Zonei de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător. În context, ministrul a menționat că Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova planifică organizarea în acest an a unui forum de afaceri moldo-ucrainean, unde vor prezenta oportunitățile și condițiile oferite de țara noastră pentru potențialii investitori ucraineni.

Totodată, Chiril Gaburici a accentuat că integrarea europeană constituie un element-cheie pentru Republica Moldova și Ucraina privind asigurarea securității economice și energetice. „Prioritar, pe agenda bilaterală, este continuarea implementării Acordului privind condițiile de interconectare în perspectivă a sistemelor energetice comune ale Moldovei și Ucrainei cu sistemul energetic al Europei ENTSO-E, cooperarea în domeniul transporturilor prin promovarea unor servicii de transport eficiente și sigure, precum și desfășurarea următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene privind colaborarea comercial-economică”, a notat Chiril Gaburici.

Ambasadorul Ivan Gnatișin a menționat că Ucraina susține realizarea tuturor proiectelor comune în ceea ce privește aspectele de securitate regională. În context, oficialul a accentuat că partea ucraineană pledează pentru fortificarea cooperării în domeniul managementului integrat al frontierei în baza standardelor europene, inclusiv pe sectorul transnistrean al acesteia, privind controlul în comun în punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene.

Totodată, părțile au discutat și despre implementarea în practică a prevederilor privind colaborarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului nistrean, în scopul soluționării complexe a problemelor ecologice ale bazinului rîului Nistru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?