X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldova și regiunea Omsk a Rusiei vor extinde comerțul

6 aug. 2018,, 12:00   Economie
2567 1

Președintele Moldovei, Igor Dodon, și șeful regiunii Omsk a Rusiei, Alexandr Burkov, au semnat un Protocol oficial privind intensificarea relațiilor comerciale și a cooperării în domeniul culturii, educației, medicinii și turismului.

Acest lucru a fost comunicat de către Guvernul regiunii Omsk a FR, menționînd că șeful statului moldovenesc a vizitat regiunea Omsk la invitația gubernatorului acesteia, Alexandr Burkov, relatează NOI.md.

Președintele Moldovei nu numai că a participat la festivitățile prilejuite de cea de 302-a aniversare a orașului Omsk, ci și a discutat cu șeful regiunii perspectivele extinderii cooperării reciproce, semnînd în finalul vizitei un Protocol oficial privind intensificarea relațiilor comerciale și a cooperării în domeniul culturii, educației, medicinii și turismului.

Părțile recunosc că potențialul existent nu a fost nici pe departe valorificat. În anul trecut schimbul comercial reciproc a constituit doar 2,5 milioane de dolari. Pe teritoriul regiunii activează doar 3 întreprinderi moldo-omsk mixte. În prezent regiunea Omsk livrează pe piața Moldovei anvelope, produse lactate, produse de inginerie. Din Moldova sînt livrate în principal fructe.

Alexandr Burkov și Igor Dodon consideră că structura livrărilor de export-import poate și trebuie modificată în interesul ambelor părți. În acest context este necesar să se intensifice dialogul businessului și aceste relații fără doar și poate vor fi reciproc avantajoase și profitabile. Alexandr Burkov s-a arătat convins că noi avem la ce tinde.


„Moldova face parte din cei 85 parteneri comerciali externi ai regiunii Omsk. Cum s-ar spune, „cărarea este bătuta”. Livrările continuă, deși Republica Moldova și noi putem oferi reciproc mult mai multe mărfuri. Iar acest lucru înseamnă că avem la ce tinde. De asemenea este important că există un partener de business atît din partea moldovenească, cît și din partea noastră. Probabil că astăzi ar trebui să intensificăm aceste relații, pentru ca relațiile economice între Republica Moldova și regiunea Omsk să se extindă. Noi am acceptat invitația de a vizita cu o delegație de la Omsk un Forum economic care va avea loc la Chișinău în septembrie. Neapărat vom participa la el și, cred eu, vom găsi în cadrul lui noi agenți economici pentru cooperare. Avem ce oferi părții moldovenești, începînd cu produsele alimentare. Pe lîngă ele, mai sînt și produsele întreprinderilor constructoare de mașini și petrochimiei. De acea pentru noi Moldova este un partener economic foarte important. Republica Moldova este un stat pe care îl stimăm și îl apreciem. Și, cu siguranță, noi putem să dezvoltăm relațiile în domeniul educației, sănătății, relațiilor culturale, inclusiv turismul. Mai mult, în școala superioară de la Omsk deja învață studenții moldoveni. Și acest lucru denotă faptul că contactele sînt stabilite, ne-a rămas doar să le extindem”, a specificat Alexandr Burkov.

Președintele Moldovei care a vizitat regiunea din Siberia pentru prima oară, de asemenea, s-a arătat optimist în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a cooperării cu regiunea Omsk.

„Cred că aceste două zile ne-au ajutat să descoperim potențialul regiunii Omsk. În primul rînd, este vorba despre un potențial industrial impunător. Știam că aici este dezvoltat sectorul agricol al economiei – în principal cultivarea cerealelor, dar și am văzut posibilități foarte serioase și în alte domenii. Cred că acest lucru i-ar putea interesa pe agenții economici moldoveni. Dacă vorbim despre unele direcții concrete, atunci este vorba, în primul rînd, despre construcția mașinilor. Pentru Moldova ar fi interesant. Noi pe vremuri am produs foarte mult pentru industria Uniunii Sovietice, avem întreprinderi, avem experiență și oameni pentru aceasta, anumite comenzi din partea întreprinderilor rusești – de ce nu? Pe anumită etapă întreprinderile din acest domeniu au avut contacte în Moldova. Cred că aceste relații trebuie reluate”, consideră Igor Dodon.

Volumul livrărilor de mărfuri reciproc deocamdată nu corespunde așteptărilor și posibilităților părților. În cele mai dese cazuri produsele moldovenești nu ajung mai departe de regiunile centrale ale Federației Ruse, fiind vorba, în principal, despre fructe, legume, produse vinicole.
Potrivit Președintelui Moldovei, în prezent este examinată posibilitatea realizării în regiunea Omsk a marilor proiecte investiționale.

„Agenții noștri economici deja mi-au vorbit despre oportunitatea de a investi aici, în regiunea Omsk, în procesarea pe loc. Vom vedea în care anume segmente ale complexului agroindustrial, vom discuta, dar pentru a vorbi mai detaliat spre că reprezentanții businessului din regiunea Omsk vor sosi la Forumul economic care va avea loc la Chișinău deja peste o lună și jumătate, în septembrie. Partea moldovenească ar fi interesată în relațiile umanitare cu regiunea Omsk și, în primul rînd, în educație. Cred că aici, la Omsk, sînt cîteva instituții de învățămînt superior de profil, cum ar fi, spre exemplu, universitatea agrară, în care sînt specialitățile care ne-ar interesa”, a menționat Președintele Moldovei. Igor Dodon s-a arătat convins că deja după prima sa vizită în regiunea Omsk vor urma contacte, invitații, înțelegeri concrete care ar fi în beneficiul atît al Moldovei, cît și al regiunii ruse.

De menționat că aproape cu o lună înainte de prima vizită a șefului statului moldovenesc în regiunea Omsk, la Festivalul Internațional de Teatru „Academia” care de obicei are loc în capitala regiunii Omsk pentru prima oară a participat un teatru de la Chișinău cu spectacolul „Despre dragoste” («Про любовь»). Relațiile culturale au devenit un prolog pentru stabilirea unor relații mai lungi și mai puternice între Republica Moldova și regiunea Omsk. Deja se cunoaște că se discută idea organizării în cadrul unui schimb cultural a unui turneu al Teatrului academic de stat Omsk la Chișinău.

În 2017 schimbul comercial extern cu Moldova a depășit 2 milioane de dolari, înregistrînd o creștere de 3,4 ori în raport cu anul 2016. Creșterea exportului din regiunea Omsk în Moldova a fost condiționată de majorarea volumului de produse din industria chimică cu 66,3 la sută față de anul 2016, din contul livrărilor de anvelope pentru mijloace de transport. Majorarea volumului importului regiunii Omsk din Moldova a fost determinată de sporirea livrărilor de produse alimentare: legume, fructe și pomușoare. Regiunea Omsk de asemenea exportă în Moldova produsele complexului agroindustrial, au fost organizate livrări de produse lactate – lapte condensat și frișcă fabricate de SA „Liubinskii MKK”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?