X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Moldova exportă mai mult vin

23 aug. 2019,, 18:21   Economie
2530 0

În anul vitivinicol 2018-2019, Republica Moldova a exportat 14,1 mln dal vin, cu 1,8 la sută mai puțin decît în anul precedent. Valoarea acestuia a depășit cifra de 2,3 mlrd de lei.

În total, anul trecut au fost prelucrați 356 mii tone de struguri și au fost produse 19 mln dal de vin. Datele au fost prezentate la cea de-a doua ediție a Conferinței naționale a filierei vitivinicole, informează MOLDPRES.

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), în anul vitivinicol 2018-2019, ca urmare a recoltelor record, înregistrate în ultimii doi ani, raportul dintre oferta și cererea de vin a ajuns, practic, la indicatorii din 2013, cei de după instituirea embargoului. Astfel, media pentru ultimii 7 ani arată că Republica Moldova a produs de 4 ori mai mult vin decît au putut absoarbe piețele de export, în condițiile în care 85% din vinul moldovenesc este comercializat în afara țării.

La nivel mondial, anul 2018 a fost de asemenea marcat de o recoltă record (+17% sau 43 mln hectolitri), creșterea fiind comparabilă cu 23 recolte de struguri anuale în Republica Moldova. La polul opus, în ultimii 10 ani consumul mondial de vin, inclusiv în Moldova, înregistrează o ușoară descreștere, ajungînd la 244 mln hectolitri.

Din totalul vinului exportat de țara noastră în anul vitivinicol 2018-2019, 9,8 mln dal au fost livrate în vrac, iar restul 4,24 mln dal a fost vin îmbuteliat, ceea ce constituie peste 56 mln de sticle. Polonia, Romînia, Cehia, China și Rusia rămîn principalele piețe de desfacere a vinului îmbuteliat din Republica Moldova. Totodată, Belarus, Georgia și Rusia au importat 77% din volumul total de vin în vrac produs în R. Moldova.


În acest an, producătorii estimează să recolteze circa 700 de mii de tone de struguri de pe cele 130 de mii de hectare de plantații viticole.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?