Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Moldova mărește exporturile de vin în Japonia

24 oct. 2019,, 11:20   Economie
3045 0

Președintele Moldovei, Igor Dodon, în timpul vizitei la Tokyo a participat la recepția de promovare a imaginii Republicii Moldova și a sectorului vitivinicol național, organizată de Ambasada Republicii Moldova la Tokio, transmite Noi.md.

Șeful statului a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare, că la eveniment au fost prezenți oficiali din Guvernul Japoniei, reprezentanți ai corpului diplomatic, autorităților locale, companiilor importatoare a produselor de nișă din Republica Moldova, membri ai comunității diasporei, oameni de afaceri etc.

Președintele țării a apreciat suportul părții nipone în promovarea exportului de vinuri din Republica Moldova în Japonia, inclusiv a brandului de ţară „Wine of Moldova”, precum şi a sporirii numărului de agenţi economici interesați de exportul de vinuri din Moldova în Japonia.

În context, șeful statului moldovenesc a salutat faptul că pe parcursul ultimilor 3 ani exportul produselor vinicole pe piața Japoniei a înregistrat o evoluție pozitivă.

Astfel, în anul 2018 pe această piață au fost exportate 270,3 mii litri de vin, cu o valoare totală de 668,8 mii dolari SUA, în creștere cu 80 la sută față de anul 2016 ca volum și de 2,3 ori ca valoare. Pe parcursul primelor 8 luni ale anului curent, pe piața Japoniei au fost exportate 110,5 mii litri de vin în valoare de 240 mii dolari SUA și această tendință este în creștere.


Pe final Igor Dodon a menționat eforturile pe care le întreprinde instituția prezidențială în vederea promovării unei politici externe echilibrate ce prevede stabilirea unor relații de colaborare reciproc avantajoase atît cu țările din Est, cît și cu cele din Vest.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?