X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Moldova a solicitat eliminarea taxelor vamale la importul produselor agricole și vinicole

18 sep. 2018,, 09:02   Economie
2238 0

„În pofida distanţei geografice care ne desparte, cooperarea multidimensională între Republica Moldova şi China atestă o dinamică pozitivă, dialogul politic este activ şi constant, iar schimburile comercial-economice în prima jumătate a anului 2018 sunt în creştere cu circa 35 la sută, comparativ cu perioada similară a anului trecut”, a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe al Parlamentului chinez, Zhang Yesui, în cadrul întrevederii de la Beijing cu Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

Șeful diplomației moldovenești a subliniat necesitatea consolidării dialogului strategic bilateral, în contextul în care în ultimii doi ani s-au înregistrat o serie de acțiuni concrete în vederea sporirii contactelor interumane prin facilitarea regimului de vize pentru cetățenii chinezi și atragerea investițiilor străine în Republica Moldova.

Președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe a Chinei a apreciat înalt lansarea consultărilor bilaterale privind negocierea unui eventual Acord de liber schimb între Republica Moldova și China reciproc avantajos pentru ambele state, runda a treia desfășurându-se zilele acestea la Chișinău.

În context, Ministrul Ulianovschi a subliniat importanța unor negocieri echitabile care ar lua în calcul necesitățile exportatorilor și furnizorilor economici din țara noastră, solicitând eliminarea completă a taxelor de import pentru vinurile moldovenești și principalele categorii de produse agricole destinate exportului în China.

Președintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe a Chinei, Zhang Yesui, în calitatea sa de Președinte al Grupului parlamentar de prietenie moldo-chinez a acceptat invitația Ministrului Ulianovschi de a efectua o vizită de lucru la Chișinău în viitorul apropiat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?