X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ministrul Economiei are un mesaj pentru „noii Plahotniuci”

9 iul. 2019,, 13:00   Economie
12215 3

O mînă de oameni au adus schemele din anii ’90 în structurile statului și au transformat o țară întreagă în propria afacere, a declarat astăzi ministrul Economiei, Vadim Brînzan, cu referire la schemele frauduloase puse în aplicare de fosta guvernare.

Potrivit lui, majoritatea structurilor din economie erau subordonate „baronilor din PD”, iar banii cetățenilor ajungeau nu în bugetul țării, dar la un grup criminal organizat. Toate aceste ilegalități erau acoperite de oamenii legii, mai spune ministrul.

„Acești baroni adunau bir, exact ca în Evul Mediu, de la oamenii de afaceri, de la instituțiile statului, de peste tot de unde se putea de furat. O parte din ei fac acest lucru în continuare. Banii adunați la partid erau direcționați mai apoi spre oamenii care deserveau acest sistem. Cei care nu erau de acord să plătească, erau șantajați, amenințați cu închisoarea. Ministerul le asigura spatele și le dezlega mîinile baronilor, promovînd politici convenabile sau închideau ochii la fărădelegi”, a declarat Brînzan.

Potrivit lui Vadim Brînzan, lunar, din schemele ilegale, grupul criminal colecta minim 400 de milioane de lei. Ministrul afirmă că toate escrocheriile sînt descrise în petițiile recepționate de la diferiți agenți economici. Materialele au fost deja expediate organelor de resort, spre a fi examinate.

„În unele din scrisori este indicat că la Calea Ferată se percepea de la 2 pînă la 5 euro pentru fiecare tonă de marfă transportată pe teritoriul Moldovei. Asta înseamnă în jur de 20-50 milioane de euro în bani murdari care erau transmiși în zone off-shore sau colectați cash”.


Ministrul Economiei a lansat și un mesaj de avertisment la adresa funcționarilor și oamenilor legii care mizează pe continuarea practicilor ilegale. El a menționat că toți cei implicați în fraude vor fi dați pe mîna justiției.

„Am un mesaj special pentru „noii Plahotniuci” care se cred în formare. Am făcut cunoștință cu modul în care s-a lucrat cu schemele: o să tăiem din fașă aceste porniri! Vreau să-i dezamăgesc pe cei care se visează baroni, coordonatori: teatrul absurdului s-a închis!”, a conchis Brînzan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?