Ministerul Economiei trece ,,sub aripa sa” Arena Chișinău

Ministerul Economiei trece ,,sub aripa sa” Arena Chișinău

Guvernul a aprobat trecerea proiectului de construcție a „Arenei Naționale” din gestiunea Ministerului Educației Culturii și Cercetării, în gestiunea Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Conform documentului aprobat de Guvern, propunerea dată este argumentată prin faptul că „ţine de competența Ministerului Economiei şi Infrastructurii domeniul de atragere a investiţiilor, crearea climatului investiţional atractiv şi dezvoltarea economiei naţionale. Avînd în vedere că contractul de parteneriat public-privat pentru proiectarea şi construcţia arenei polivalente de interes național reprezintă un obiectiv important pentru țară, iar realizarea acestuia se efectuează de către o companie străină, precum şi faptul ca în gestiunea partenerului privat au fost transmise bunurile statului, considerăm judicios transmiterea atribuţiilor partenerului public către Ministerul Economiei şi Infrastructurii, ceea ce va contribui la eficientizarea procesului de monitorizare a executării lucrărilor de construcţie și valorificarea terenului transmis în capitalul social al SRL „Arena” în modul în care statul va obţine venituri din exploatarea acestui complex”.

Reamintim că, subiectul privind construcția unei arene multifuncționale, numită inițial „Chișinău Arena”, a apărut în spațiul public pentru prima dată la 13 martie 2018, cu opt luni înainte de alegerile parlamentare. Proiectul a fost anunțat de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, și prezentat de către Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, pe atunci. Ulterior, pentru edificarea acestei arene statul a alocat 200 de milioane de lei din fondul pentru reparația drumurilor. În regim de urgență s-a decis ca un teren cu o suprafață de 69,2 ha să fie exclus din categoria de terenuri cu destinație agricolă și trecut din proprietatea Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificație (ex-Colegiul Național de Viticultură și Vinificație) în administrarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, fiind, în același timp, inclus în categoria de terenuri destinate construcțiilor.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load