X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Mii de oameni au ridicat Sus paharul la Mileștii Mici ©

9 oct. 2018,, 16:39   Economie
1227 0

Peste 3000 de oameni au ridicat Sus Paharul la Combinatul de Vinuri de Calitate “Mileștii Mici” și au savurat cea mai grandioasă sărbătoare a vinului moldovenesc în data de 6 octombrie. La eveniment, oamenii au consumat peste 300 de litri de tulburel și au cumpărat aproximativ 3000 de sticle cu vin.

Toți oaspeții au fost întâmpinați de eroul zilei – Tulburelul, care îi servea cu un păhărel pentru buna dispoziție. Doritorii de a învăța ceva nou, au participat la Școala Vinului, unde au fost organizate degustații gratuite. La această ediție, au fost prezentate 6 vinuri: Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin, Merlot, Codru din seria Allegro cu IGP „Codru”, Nobil, ce reprezintă un cupaj de muscat și riesling și Negru de Mileștii Mici, din recolta anului 1987. Lecțiile s-au desfășurat în 2 limbi.

După Școala vinului, cu pași grăbiți, oaspeții se îndreptau să viziteze cea mai mare colecție de vin din lume, ce numără 1,5 milioane de sticle și care a fost introdusă în Cartea Recordurilor Guiness.

La Sus Paharul, Ziua Vinului la Mileștii Mici a fost pregătit cel mai delicios meniu. Aroma bucatelor pregătite la grătar au lăsat gura apă. Oaspeții au savurat vinul moldovenesc cu gustări precum mici, costițe, ceafe de porc, cârnăciori și porumb copt, dar și salate pline de vitamine.

Iar pe scena evenimentului, au fost prezentate cele mai îndrăgite tradiții și obiceiuri ale poporului moldovenesc. Ansamblul etnofolcloric Model „Moștenitorii” au povestit despre datinile și obiceiurile de la călcatul strugurilor. Ansamblurile folclorice din satul Ratuș - ,,Cucoara” și „Floarea Dorului” au înscenat ritualul drăgaicei, nunta și obiceiuri păstorești. Iar ansamblul folcloric ,,Dumbrava verde” din or. Strășeni au prezentat datinile și obiceiurile viticole, călcatul strugurilor și obiceiuri nupțiale.

La sărbătoare răsună și muzica bună: hore mari au format oamenii în momentul când Zinaida Julea și Take Five au urcat pe scena evenimentului și au încins atmosfera.

Iar la 7 octombrie, sărbătoarea Vinului a continuat pe Piața Marii Adunări Naționale, unde mii de oameni au vizitat standul și s-au bucurat de gusturile și aromele rafinate ale vinurilor CVC „Mileștii Mici”.

Așteptăm cu drag ediția Sus Paharul în 2019!

Parteneri media: TVR Moldova, ZUGO, diez, TIMPUL, Madein.md, Moldova.org, NOI.md, realitatea.md, Unimedia portal de ştiri, 10tv.md, Комсомольская правда в Молдове.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?