Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Măsuri de sprijin din partea Mobiasbanca - pentru agenții economici ©

20 mar. 2020,, 19:03   Economie
3570 0

Stimați clienți,

În semn de gratitudine și înaltă apreciere pentru faptul că ne-ați ales în calitate de partener al afacerii Dumneavoastră, Mobiasbanca – OTP Group își reiterează angajamentul de a depune toate eforturile necesare pentru a Vă sprijini în aceste circumstanțe dificile, generate de instituirea stării de urgență.

În acest sens, banca a decis anularea dobânzii de întârziere pentru neachitarea ratelor curente la credite, scadente până la 31 mai 2020. Acest lucru înseamnă că, pentru sumele datorate până la data respectivă, banca va percepe doar dobânda curentă, iar plata sumelor eventual restante va putea fi efectuată treptat, prin negocieri individuale, pentru a nu afecta și mai mult activitatea agenților economici.

Mobiasbanca OTP – Group va continua să manifeste aceeași abordare profesionistă, identificând într-o manieră simplă și rapidă, cele mai potrivite soluții pentru finanțarea activității curente a companiilor care se confruntă cu provocări excepționale, în contextul acestei pandemii. În toate aceste cazuri, banca nu va aplica comisioane de reeșalonare a plăților sau penalități. Vă îndemnăm să contactați consilierul Dumneavoastră personal pentru a afla mai multe detalii despre modalitățile de restructurare a creditelor de care puteți beneficia.

Adițional, Vă oferim în premieră, posibilitatea de a Vă conecta de la distanță la serviciul Business Internet Banking, pentru acces în timp real și în deplină siguranță la conturile companiei Dumneavoastră. Mai mult, vă puteți bucura de funcționalitățile acestui serviciu absolut gratuit, timp de 3 luni din momentul aderării de la distanță.

Pentru a adera este suficient sa urmați pașii de mai jos:

  1. Descărcați cererea de aderare si completați câmpurile hașurate în gri,
  2. Aplicați semnătura și stampila pe cererea de aderare și expediați copia color scanată a acesteia la adresa de email: business.support@mobiasbanca.md

Modul de autentificare aplicabil în cadrul aderării de la distanță și autorizarea tranzacțiilor inițiate se vor efectua prin intermediul aplicației mobile Mobias Token, care poate fi descărcată direct pe smartphone-ul Dumneavoastră (Android sau iOS).

***

Mobiasbanca – OTP Group recomandă tuturor clienților să evite deplasarea la bancă, iar în cazul în care aceste vizite nu pot fi amânate, să stabilească o programare prealabilă cu un consilier al băncii apelând Call Center la 022 256 456, și să respecte regulile de protecție necesare pentru a se proteja și a preveni afectarea sănătății celor din jur.

Vă mulțumim pentru cooperare și vă îndemnăm să aveți grijă de sănătatea DVS!

Cu respect,

Echipa Mobiasbanca – OTP Group

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?