COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 610 688   INFECTAȚI 259 667(+161)   TRATAȚI 252 166     DECESE 6261(+4)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2833
Puterea stiri: 6316
Coronavirus stiri: 7260

Maia Sandu continuă discuțiile cu mediul de afaceri din țară

29 apr. 17:08   Economie
1494 0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, continuă discuțiile cu mediul de afaceri din țară. Astăzi, șefa statului s-a întîlnit online cu reprezentanții AmCham (Camera de Comerț Americană din Moldova), care întrunește 140 de membri și reprezintă întreprinderi cu origini în 20 de țări.

Discuțiile au vizat problemele cu care se confruntă antreprenorii, soluțiile care se impun și interacțiunea mediului de afaceri cu instituțiile statului.

O problemă acută în această perioadă, la care s-au referit antreprenorii, este pandemia și consecințele ei. Mediul de afaceri susține accelerarea procesului de vaccinare și este deschis să coopereze cu instituțiile statului pentru a asigura revenirea la normalitate.

O problemă constantă a antreprenorilor, raportată de reprezentanții mediului de afaceri, este cauzată de starea de lucruri în justiție și abuzurile cu care se confruntă aceștia.

„Voi insista în continuare pe oprirea hărțuirii antreprenorilor - doar un mediu de afaceri sănătos, sprijinit de stat, nu blocat prin birocrație excesivă și corupție, poate dezvolta economia noastră, crea locuri de muncă acasă și oferi venituri competitive”, a subliniat Președintele Maia Sandu în cadrul videoconferinței.


Totodată, șefa statului s-a pronunțat pentru promovarea digitalizării ca mod de a face mai transparente și a administra procesele din sectorul public, dar și din sectorul privat. Potrivit Președintelui țării, un alt lucru care trebuie făcut cît mai repede este creșterea accesului la finanțare și identificarea unor mecanisme de asigurare a afacerilor din diferite domenii, mai ales în perioada de relansare economică post-COVID-19.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Noul parlament și-a început activitatea. Ce așteptări aveți de la activitatea sa?
🔽🔽