X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Mai multe primării nu și-au primit banii în cadrul Programului Satul European

22 iul. 2023,, 17:40   Economie
3312 0

Mai multe primarii din țară nu și-au primit banii pentru proiectele implementate prin intermediul Programului Satul European. În unele localități din raionul Glodeni lucrările planificate au fost stopate de către antreprenorii, iar în altele banii au fost alocați de fondurile de rezervă a primăriilor sau agenții economici au făcut aceste lucrări din cont propriu și acum își așteaptă banii. Premierul Dorin Recean spune că acum Ministerul Finanțelor este în căutarea fondurilor necesare pentru a acoperi aceste cheltuieli.

„Eu cred că o să ne finanțeze pînă pe data de 1 septembrie finețele o să fie și poate să dea în exploatare.”

În satul Dușmani prin intermediul Programului Satul European a fost inițiată renovarea și dotarea cantinei gimnaziului din localitate. Lucrările au fost stopate din lipsă de bani, transmite tvn

PETRU RUSU, Primarul satului Dușmani: „Proiectul este de la Satul European, el trebuie să fie dat în exploatare la 1 septembrie numaidecît, acesta este proiectul cu sala de mese la gimnaziul satului Dușmani, proiectul este de un milion trei sute. Mai sînt datorii, nu sa finanțat totul încă, dar sperăm că o să ne finanțeze. Undeva 70 de procente din sumă s-a transferat, au mai rămas vreo 30 de procente. – Vor transfera, nu vor transfera? Nu sînt la curent, am stat de vorbă contabila, contabila a vorbit, dar un răspuns concret nu s-a dat.”


Conducerea instituției de învățămînt spune că dacă pînă la începutul anului școlar nu vor terina lucrările, nu vor putea alimenta copiii.

ION ISTRATI, directorul gimnaziului Dușmani, raionul Glodeni: „Ne aflăm în blocul alimentar al Instituției Publice Gimnaziului Dușmani și va fi renovat conform proiectului cîștigat în cadrul programului „Satul European”, proiect în valoare de circa două milioane de lei. Ne bucurăm că sîntem beneficiari ai acestui proiect, fiindcă edificiul gimnaziului a fost dat în exploatare în 1977 și nu s-a făcut reparație capitală niciodată. Cam lent merg lucrările, dar am înțeles de la antreprenor că el se va stărui pînă la 1 septembrie.”

În satul Sturzovca lucrările de renovare a acoperișului și amenajare la gimnaziu a fost deja finalizate, doar că din contul agentului economic care își așteaptă banii.

MIHAI GUȚU, Primarul satului Sturzovca, Glodeni: „Cu programul Satul European noi am avut proiectul pentru renovarea acoperișului și amenajarea, înverzirea și 800 de metri de teracotă, noi am făcut proiectul, acoperișul este făcut. Proiectul este de 2,9 milioane de lei, dar concursul a fost de 2,3 milioane de lei. Contractantul a făcut totul din banii proprii, întrebări nu au fost, au făcut totul calitativ, inspecția tehnică a verificat. – Dar de ce a făcut din banii lui? Așa se presupune ca mai întîi faci de banii proprii, pe etape și trebuie să fie un procent oarecare, apoi restul va fi transferat.”

VALERIU BULMAGA, antreprenor: „La ziua de astăzi undeva primăria ne este datoare la un milion șapte sute și ceva, la ziua de azi.”

Nu și-au primit banii în cadrul Programului satul European nici primăria din satul Fundurii Vechi. Potrivit primarului în lipsa banilor agentul economic contractat a stopat lucrările. Aceiași problemă se atestă și în mai multe primării din raioanele Sîngerei.

Prim-ministrul Dorin Recean recunoaște că banii au fost redirecționați pentru remedierea crizei energetice, iar acum Ministerul Finanțelor caută resursele necesare pentru a acoperi cheltuielile suportate de primării.

DORIN RECEAN, prim-ministrul R. Moldova: „În acest an a trebuit să facem față consecințelor crizelor din anii precedenți. Inclusiv cea mai mare criză, pe care am avut-o în anul 2022, acolo Guvernul a trebuit majoritatea resurselor financiare pentru susținerea păturilor vulnerabile ale societății, dar celorlalte categorii sociale care nu-ți puteau permite să plătească facturi la energie, și gaz, și electricitate. A trebuit să alocăm mai multe mijloace financiare și mai rapid inclusiv în domeniul agricol, pentru ca să oferim subvențiile necesare mai repede decît graficul prestabilit. Aceste zile deja s-au început debursările și în două-trei zile absolut toate necesitățile de finanțare acumulate vor fi satisfăcute.”

Pentru anul curent, programul Satul European finanțează în total 496 de proiecte în întreaga țară, cu o valoare totală a investițiilor de 1,8 miliarde de lei. Pînă în prezent, 1 miliard de lei a fost deja valorificat. Totodată, Guvernul Republicii Moldova a lansat programul Satul European Expres, care permite altor 399 de primării să implementeze proiecte de dezvoltare locală cu o valoare totală de aproximativ 172,3 milioane de lei pînă la sfîrșitul acestui an. Această inițiativă adițională demonstrează eforturile constante de a spori investițiile în localități și de a oferi o viață mai confortabilă și prosperă în întreaga țară.

1
0
0
2
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?