Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Investiții urgente la Calea Ferată

10 mai. 2023,, 14:15   Economie
3036 0

Calea Ferată din Moldova are nevoie urgent de investiții pentru reabilitarea infrastructurii. Or, peste cîțiva ani, aceasta va dispărea și nu va avea cine să circule, susține directorul CFM, Oleg Tofilat.

Potrivit directorului CFM, în prezent, este reabilitat sectorul de calea ferată de la Giurgiulești la Basarabeasca (230 km).

„Un proiect ambițios este reabilitarea coridorului de la Vălcineț, Otaci, Ocnița, Căinari. Am obținut toată finanțarea necesară, deja am lansat licitația pentru procurarea materialelor. Purtăm discuții cu Ukrzaliznița, operatorul feroviar din Ucraina. În situație de război nu poți aștepta oferte foarte multe. Se explică prin faptul că Ucraina nu are legături feroviare cu Rusia și Belarus, respectiv, toate materiile pot fi luate doar din țara vecină”, a menționat Oleg Tofilat.

Referindu-se le costul de reabilitare pentru proiectul de la sud (Tighina – Basarabeasca), directorul CFM a spus că acesta este de 113 milioane de euro.

„Proiectul de la nord la sud costă 135 de milioane, iar dacă am lua și celelalte linii din țară s-ar mai adăuga încă 100 de milioane de euro. Aceste lucrări ne-ar oferi un răgaz de zece ani că să e pregătim pentru trecerea la ecartamentul european”, a mai spus Tofilat pentru Europa Liberă.


Potrivit acestuia, pînă la tranziția la ecartament european, Republica Moldova trebuie să asigure investiții importante în sectorul feroviar estimate pentru următorii doi-patru ani la aproximativ 1 miliard de euro.

Rețeaua feroviară a R. Moldova are o lungime de peste 1200 de kilometri, 40 la sută dintre care e în stare proastă. În prezent, în baza unor proiecte investiționale, CFM face lucrări de reabilitare a unor segmente de cale ferată pe culoarele de nord și sud.

9
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?