Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

În vînzare au apărut prima poamă din acest an: află cît costă

16 iul. 2021,, 21:40   Economie
2854 0

Ciorchinii ajung să cîntărească pînă la 3 kilograme şi s-au copt cu două săptămîni mai devreme decît cei de pe cîmp. Specialistul care îngrijește de plantație spune că s-a aşteptat la o recoltă de 15 tone de struguri, însă acum a făcut niște calcule și crede că va avea o roadă mult mai bogată.

"Nu ne-am aşteptat la aşa roadă mare în primul an, dar este destul de bogat, încărcaţi, butaşii sînt chiar foarte încărcaţi. Am făcut noi o analiză aşa vizual calculînd, avem în jur de 25-28 de tone, adică dublu."

Victor Pisica susţine că preţul strugurilor moldoveneşti este unul destul de mare, avînd în vedere că s-au copt destul de devreme.

"Noi deja am început realizarea, comercializarea cu 60 de lei la noi pe loc, deja vînzătorii îşi adaugă adaosul lor."

Potrivit lui, soiul Cardinal a fost selectat cu atenţie şi a fost testat la tehnologia de creştere şi calităţile lui gustative, transmite publika.md.


"Soiul dat are gusturi foarte impunătoare, foarte dulci, cu miros, cu miros de Muscat."

Pe lîngă struguri, în spaţiul dintre rînduri sînt plantate şi alte culturi.

"Am plantat toată sera cu leuştean, am avut o cerere pe piaţa externă şi deja mergem cu cultura dată mai departe."

Lucrătorii plantaţiei îşi încep munca la ora şase dimineaţa. Aceştia spun că muncesc cu plăcere şi aleg meticulos strugurii copți.

"Am intrat în seră, de la ora 6:00 am început a recolta poama. Alegem strugurii cei măşcaţi şi frumoşi şi îi tăiem şi ne uităm la dînşii să nu aibă bobiţe verzi şi îi punem în ladă."

"Ne aflăm ca la o sărbătoare, de o plăcere să venim să lucrăm, struguri aceştia sînt frumoşi, sînt foarte gustoși."

De săptămîna viitoare, strugurii crescuţi la Bardar vor fi exportați în Rusia, Ucraina, România şi Polonia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?