X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În Republica Moldova a sosit Delegația Uniunii comercial-economice ruse

23 mar. 2021,, 13:15   Economie
2650 1

În perioada 23-27 martie, la invitația Buroului comercial al Federației Ruse în Moldova, va avea loc vizita în țara noastră a delegației ruse, reprezentanților Uniunii comercial-financiare ruse și a companiei ”Prodalians” SRL.

În cadrul vizitei este planificată o serie de întîlniri și negocieri cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, conducerea Ministerului Economiei și Infrastructurii al republicii, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și oficiului Național al Viei și Vinului din Moldova.

După cum a anunțat Reprezentanța comercială a Federației Ruse în Moldova, în cadrul întrevederilor, reprezentanții Rusiei, cu asistența directă și sprijinul organizatoric al Reprezentanței Comerciale, vor discuta acordurile moldo-ruse înregistrate în procesul-verbal al ședințelor Comisiei Interguvernamentale privind Colaborarea Economică între Republica Moldova și Federația Rusă, precum și vor examina pașii următori privind punerea în aplicare al celui mai mare proiect rus-moldovenesc pentru crearea în regiune a unui hub comercial-logistic (AgroHubMoldova).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?