Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În Moldova va fi testată rețeaua 5G

25 sep. 2018,, 18:51   Economie
3876 1

Implementarea tehnologiei 5G în Republica Moldova și contribuția operatorilor de telefonie mobilă la dezvoltarea sectorului IT a fost analizată astăzi, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu directorul general adjunct al unei companii de telefonie mobilă din țară și directorul operațional pentru Europa, Jean-Marc Vignolles.

Reprezentanții companiei de telefonie mobilă au vorbit despre planurile lor investiționale, drept obiectiv pentru anul viitor fiind testarea rețelei 5G. O altă direcție prioritară a companiei este dezvoltarea serviciilor financiare pe mobil care vor permite efectuarea achitărilor online în țară și peste hotarele ei, prin intermediul telefoanelor mobile, inclusiv plata serviciilor comunale și transferuri de la persoană la persoană.

Prim-ministrul a menționat că Executivul va rămîne concentrat pe crearea unui mediu de afaceri atractiv pentru investiții, care să ofere companiilor posibilitatea de a se dezvolta, de a aduce beneficii cetățenilor și a contribui la creșterea economică a țării. În acest sens, premierul s-a referit la măsurile deja întreprinse, printre care: reducerea numărului de acte permisive, modernizarea Codului Muncii, dar și implementarea conceptului de Ghişeu unic. „Muncim la Guvern pentru ca să venim cu soluții la problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri, astfel încît să aveți determinarea să investiți în continuare în Republica Moldova”, a spus premierul.

De asemenea, Pavel Filip a reiterat că sectorul IT este unul prioritar pentru R. Moldova, iar ultimele decizii ale Guvernului, printre care și Legea cu privire la Parcurile IT, vin să impulsioneze activitatea antreprenorială pe acest segment.
5G este generația a cincea de viteză în telefonia mobilă, aceasta fiind succesoarea tehnologiei 4G. Odată cu implementarea noii tehnologii viteza transferului de date va crește, iar timpul de răspuns va fi îmbunătățit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?