Documentul stabilește procedura de acordare, modalitatea și procesul de calcul a sumei ajutorului financiar, dar și modul de repartizare a banilor. Autoritatea responsabilă de realizare a acestuia va fi Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA).
Compensația se va acorda producătorilor agricoli a căror cîmpuri cultivate cu porumb au fost afectate de secetă în măsură de 60% și mai mult. Conform estimărilor, suprafața totală afectată de calamități naturale este de 505 mii hectare. În acest sens, Ministerul Finanțelor va aloca Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale - 59730,0 mii lei din fondul de intervenție al Guvernului.
Menționăm că în urma semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova şi Ministerul Finanțelor al Federaţiei Ruse, Guvernul Republicii Moldova a primit asistență financiară nerambursabilă în valoare de 275,0 milioane ruble rusești, pentru susținerea producătorilor agricoli care au avut de suferit din cauza calamităților naturale din acest an.
Adăuga comentariu