AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI   STATISTICA:   Au intrat 471 287  Au ieșit 387 046   Au rămas 84 241     Mai multe detalii
Transnistria stiri: 891
Criza energetică stiri: 721
Preşedintele stiri: 3200

Grosu: Curtea de Conturi va realiza un audit la Moldovagaz

21 noi. 2021,, 12:31   Economie
1803 7

Activitatea Moldovagaz a ajuns în vizorul guvernării. Președintele Parlamentului spune că, în scurt timp, urmează a fi înregistrat un proiect de lege prin care Curtea Conturi va obține prerogativa de a verifica modalitatea în care sînt gestionați banii la Moldovagaz.

Igor Grosu s-a arătat critic la adresa acestei entități, menționînd că Moldovagaz nu și-a onorat angajamentele în luna octombrie și n-a livrat volumele necesare de gaze naturale. Guvernul fiind pus în situația de a identifica soluții pentru a menține presiunea în rețea, notează IPN.

Președintele Parlamentului spune că deputatul PAS, Radu Marian, pregătește un proiect de lege care-i va oferi Curții de Conturi posibilitatea de realiza audite la Moldovagaz. Grosu spune că proiectul urmează să intre în procedură parlamentară, iar pînă la sfîrșitul acestui an va fi aprobat.

„La începutul săptămînii vom veni cu o inițiativă legislativă prin care vom oferi drept legal Curții de Conturi să poată verifica, audita cum se cheltuie resursele financiare în cadrul acestei întreprinderi, așa cum se face în raport cu ministerele, agențiile. Această întreprindere, care era obligată să asigure un volum integral de gaze naturale, nu a fost capabilă s-o facă. Deja relațiile lor cu cei cu care au semnat contract comercial, este problema lor. Guvernul a făcut tot posibilul, prin Energocom, cu ajutorul prietenilor noștri din Occident, să cumpărăm din surse alternative. E adevărat, la un preț mare, dar trebuia să asigurăm funcționalitatea instituțiilor”, a spus Igor Grosu în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Igor Grosu a menționat că mecanismul de compensare parțială a tarifelor la gazele naturale, aprobat de Parlament vine să-i ajute pe cetățeni să facă față facturilor mari. Potrivit proiectului aprobat de deputați, statul va compensa 67% din tariful pentru primii 50 de metri cubi consumați și 50% din tariful pentru următorii 100 de metri cubi consumați.


„Așteptăm să vedem primele calcule. Asta e tot ce am putut da, pentru că n-am dat doar pentru facturi. 2 miliarde de lei au mers și pentru majorările salariale. Trebuia să găsim bani și pentru primării, investiții, trebuia să lăsăm bani și pentru orice eventualitate. Banii alocați către Energocom rămîn drept rezervă, este vorba de peste un miliard de lei, bani la care putem reveni oricînd, ca să fie folosiți tot pentru cetățeni. O parte din buget, peste 30%, este direcționată spre domeniul social, pensii, majorare de salarii, ajutor pentru perioada rece a anului majorat de la 500 la 700 de lei”, a mai spus președintele Parlamentului.

Joi, Parlamentul a aprobat și compensarea parțială a tarifului pentru energia termică. Astfel, pentru locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți, statul va compensa diferența, în mărime de 67 la sută, pentru prima gigacalorie consumată. Compensația maximă pentru prima gigacalorie va constitui 450 lei.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Scumpirea carburanților vă poate motiva să renunțați la mașină?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав