X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Germania va împrumuta R.Moldovei 50 milioane de euro

5 apr. 2022,, 13:40   Economie
2054 0

Germania va împrumuta Republica Moldova cu 50 de milioane de euro, fără condiționalități, pentru a face față valului de refugiați din Ucraina și costurilor ridicate cu energia, transmite Reuters.

"Guvernul german vrea să ofere sprijin financiar unei ţări care se confruntă cu provocări politice şi financiare uriaşe, în special avînd în vedere numărul mare de refugiaţi pe care i-a primit şi creşterea costurilor cu energia", se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului de la Berlin, transmite digi24.ro.

Germania găzduiește marţi, împreună cu Franţa şi Romînia, o conferinţă a donatorilor pentru a ajuta ţara vecină, eveniment la care va participa şi premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa.

La o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, Republica Moldova a primit mai mulţi refugiaţi ucraineni decît orice altă ţară, raportat la numărul de locuitori.

Potrivit premierului Natalia Gavriliţa, dintre cei peste 390.000 de ucraineni care s-au refugiat în Republica Moldova, aproximativ 100.000 de oameni au ales să rămînă pe teritoriul republicii, dintre care jumătate sînt copii.


Anterior, Dumitru Udrea, secretar general al Guvernului de la Chişinău, a declarat că Republica Moldova "se găseşte într-o situaţie dificilă", scrie Agerpres.

Războiul din Ucraina a dus la un aflux de refugiaţi cu un impact asupra economiei ţării, care suferă de asemenea de pe urma întreruperii lanţurilor de aprovizionare şi a creşterii facturilor la gaze şi electricitate.

"Pentru 2022, ne aşteptăm la o contracţie a economiei de 3%, în scenariul optimist, şi una de 15% în cel mai pesimist scenariu", în timp ce inflaţia ar putea ajunge la 30% la finele anului, apreciază Dumitru Udrea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?