X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Gazul azer, o alternativă la Gazprom

15 mar. 2022,, 07:38   Economie
3587 0

O importantă delegație guvernamentală a Republicii Azerbaidjan, din componența căreia au făcut parte viceministrul Energiei, Elnur Soltanov, viceministrul Economiei, Rovnag Abdullayev, dar și reprezentanți ai unor companii din domeniul energetic azer s-a aflat la Chișinău.

În cadrul unei întrevederi a viceprim-ministrul Andrei Spînu cu delegaţia azeră, s-a discutat despre cooperarea bilaterală moldo-azeră în domeniul economic și energetic, transmite Mold-street.com.

"Părțile au agreat să dezvolte proiecte comune pentru fortificarea sectorului energetice al Republicii Moldova. Partea azeră și-a exprimat deschiderea pentru o cooperare bilaterală strînsă și a asigurat tot sprijinul necesar pentru fortificarea securității energetice și economice a țării noastre", se arată într-un comunicat al ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Anterior autorităţile din Moldova au mai dus negocieri cu Azerbaidjanul în chestiunea unei colaborări în domeniul energetic, în special privind o posibilă alternativă la gazul rusesc. O barieră a fost lipsa unor căi de transport a gazelor azere în Republica Moldova, costurile mai mari de transport, dar şi blocajul impus de gigantul rus Gazprom.

De altfel unul dintre şefii delegaţiei azere, viceministrul Economiei, Rovnag Abdullayev, a fost pînă în februarie 2022 (din 2005) preşedinte al companiei de stat SOCAR, cea mai mare întreprindere din Azerbaidjan, sub controlul căreia se află importante zăcăminte de petrol şi gaze.


Totodată un alt şef al delegaţiei, viceministrul azer al Energiei, Elnur Soltanov, face parte din Consiliul de Administraţie al SOCAR.

Menţionăm că SOCAR deţine active în 13 țări, inclusiv reţele de benzinării şi depozite în Turcia, Georgia, Romînia şi Ucraina.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?