Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Gavrilița va cere să fie verificate toate rezervele de gaze naturale

13 oct. 2021,, 18:26   Economie
3097 0

Prim-ministra R. Moldova, Natalia Gavrilița, susține că în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale (CSE), care se desfășoară în aceste momente, va cere să fie verificate toate rezervele de gaze naturale de la întreprinderile din sector și să fie inspectate capacitățile întreprinderilor și instituțiilor strategice, notează Noi.md cu referire la zdg.md

Declarațiile au fost făcute miercuri, 13 octombrie, de prim-ministra, Natalia Gavrilița, în cadrul unui briefing de presă, înainte de ședința CSE.

„Astăzi se va întruni Comisia pentru Situații Excepționale pentru a analiza situația pe piața gazelor naturale, dar și pentru a stabili un regim de pregătire mai avansată a instituțiilor statului și întreprinderilor din sector față de scenariile pe care lucrăm. La ședința Comisiei voi audia împreună cu membrii Comisiei situația la zi și voi da indicații să fie verificate toate rezervele de la întreprinderile din sector și să fie inspectate capacitățile întreprinderilor și instituțiilor strategice. La fel, vom discuta în ce măsură putem crește compensațiile și ajutoarele pe perioada rece a anului ca să fim pregătiți să compensăm eventualele creșteri ale tarifelor”, a declarat Gavrilița.

Natalia Gavrilița susține că autoritățile se pregătesc și de scenarii alternative, care ar implica importul gazelor naturale din alte surse, folosind interconectările existente cu Ucraina și România.

„Negocierile cu „Gazprom” continuă. Ele nu sînt simple, din motive obiective. La nivel global există o creștere fără precedent a prețurilor la gaze naturale, dar și la alte resurse energetice. Ne dorim o prelungire a contractului în condițiile care au existat anterior. Partenerii noștri de negocieri au alte cerințe și așteptări și cred că în săptămîna care vine multe lucruri se vor clarifica. În același timp, ne pregătim și de scenarii alternative, care ar implica importul gazelor naturale din alte surse, folosind interconectările existente cu Ucraina și România. Cert este că nu vom rămîne fără gaz natural. Problema se pune în prețul pe care îl vom achita”, a precizat prim-ministra.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?