Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), în frunte cu Dumitru Alaiba, evidențiază că, prin această inițiativă, urmărește să creeze un dialog autentic cu cetățenii și să evidențieze cum reformele economice și digitale contribuie la construirea unei țări europene, moderne, stabile și prospere. Potrivit documentului publicat pe site-ul ministerului, bugetul total al campaniei se estimează la circa 100.000 de dolari.
"Este evident că banii pentru această campanie provin de la parteneri externi. La nivelul Republicii Moldova, aceasta este o sumă serioasă. Pentru ce le trebuie partenerilor externi această campanie? Păi, probabil, pentru a convinge populația țării, cetățenii Republicii Moldova, că nu totul este pierdut, că economia noastră se dezvoltă cumva și că sîntem împreună pe drumul european. Eu cred că aceasta este sarcina care a fost stabilită. Pe de altă parte, este, într-un fel, o pregătire pentru viitoarele alegeri parlamentare, pentru că cei de la putere vor trebui să raporteze alegătorilor și să arate "succesele" lor. Așadar, este un fel de pregătire ca să nu fie huiduiți chiar imediat ce vor începe să vorbească despre "realizări", a menționat telefonic pentru Noi.md Galina Șelari.Ea a făcut referire și la titlul propus pentru campanie "Economia merge", care, potrivit MDED, "transmite un mesaj clar și direct: progresul are loc, reformele sunt implementate, iar țara merge în direcția corectă".
"Cît ține de denumirea campaniei "Economia merge", le-aș recomanda reprezentanților structurilor puterii să asculte măcar primele 5 minute ale ultimei ieșiri în fața jurnaliștilor a ministrului român al Energiei, în care a vorbit despre rezultatele dezvoltării energetice în România. Acesta și-a început discursul, făcînd referire la raportul lui Mario Draghi [n.r. -economist, bancher și fost înalt funcționar italian] privind prioritățile de dezvoltare a UE pentru viitorul apropiat. Astfel, premierul român a spus că energia este în centrul dezvoltării, în centrul creșterii competitivității și, în consecință, al asigurării bunăstării sociale a țării.
De asemenea, este foarte important să vorbim despre supraviețuirea pe piață a economiei moldovenești, a produselor moldovenești în condițiile unor astfel de prețuri și a unei astfel de durabilități a aprovizionării cu energie a țării.
Înțelegem că este foarte greu să vorbim despre investiții serioase atunci cînd aproape în fiecare zi cetățeanul de rînd urmărește mesajele Celulei de criză a Guvernului, de unde aflăm, dacă vom avea energie electrică pentru ziua de azi sau nu. Nici măcar Guvernul nu vorbește despre electricitatea pentru ziua de mîine. Gestionarea unei economii pe termen lung în astfel de condiții este pur și simplu imposibilă {...}", a mai adăugat Galina Șelari.
Ea a mai punctat că astfel de propuneri de campanii din partea unei instituții, care este direct responsabilă de economia țării noastre, este mai mult decît neprofesionistă.
"Dacă o instituție care este responsabilă pentru economia de astăzi a țării vorbește despre mersul economiei înainte, este pur și simplu o neînțelegere a situației. Acest lucru este cel mai îngrijorător.
Toată lumea este dependentă de energie acum și, din moment ce nu avem propriile noastre resurse energetice, iar acestea sînt, în principiu, limitate în întreaga lume, este clar că o creștere a cererii duce la o creștere a prețului. Aceasta înseamnă piața. Iar situația din regiune în acest moment este foarte dificilă", a menționat Galina Șelari.Precizăm că, potrivit MDED, printre obiectivele campaniei este informarea cetățenilor despre beneficiile reformelor guvernamentale și impactul acestora asupra vieții cotidiene.
Menționăm că, potrivit unui alt expert în economie, Veaceslav Ioniță, majorarea prețurilor la resursele energetice are un efect în lanț asupra economiei, iar unul dintre cele mai vizibile efecte este creșterea dobînzilor la creditele ipotecare. Astfel, pentru a combate inflația, BNM a majorat rata de bază de la 3,6% la 5,6%, ceea ce, potrivit expertului, "descurajează consumul și, implicit, contractarea de noi credite".
Amintim că din data de 16 decembrie 2024, în Republica Moldova, a fost instituită stare excepțională.
Adăuga comentariu