X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Franța va extinde comerțul cu Moldova

23 ian. 2018,, 16:30   Economie
3101 1

Franța sprijină reformele economice inițiate în Moldova, va oferi asistența necesară pentru implementarea acestora și este gata să consolideze relațiile comerciale cu Moldova.

O declarație în acest sens a făcut ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Franței în țara noastră, Pascal Le Deunff. Oficialii au apreciat evoluția pozitivă a cooperării economice și investiționale și au reiterat importanța fortificării relațiilor comerciale, relatează NOI.md cu referire la un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

„Pledăm pentru consolidarea cadrului juridic bilateral. Sîntem interesați în lansarea negocierilor Acordului de colaborare economică, pentru a crea Comisia mixtă interguvernamentală moldo-franceză”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii.

În cadrul discuției, Chiril Gaburici a vorbit despre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii, printre care infrastructura drumurilor, dezvoltarea sectorului IT, securitatea energetică, atragerea investițiilor etc.

„Implementarea Acordului de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană constituie una dintre prioritățile Guvernului Republicii Moldova, iar Ministerul Economiei și Infrastructurii depune toate eforturile în vederea racordării legislației naționale în domeniul transporturilor la normele și standardele europene”, a reiterat Chiril Gaburici.


La rîndul său, ambasadorul francez a afirmat că țara sa susține reformele economice inițiate și va acorda ajutorul necesar pentru implementarea acestora. Pascal Le Deunff a reconfirmat sprijinul Franței pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

În cadrul discuției, oficialii au apreciat creșterea comerțului între Republica Moldova și Franța. În perioada ianuarie-noiembrie 2017, comerțul s-a majorat cu 20 la sută, față aceeași perioadă a anului 2016, și a înregistrat suma de 145,11 milioane de dolari SUA.

Franța se situează pe locul 11 la nivel mondial printre țările partenere cu care țara noastră are relații comerciale. Întreprinderile franceze care activează în Republica Moldova contribuie la dezvoltarea economiei locale, inclusiv prin crearea locurilor de muncă. Potrivit datelor prezentate de Camera Înregistrării de Stat, în țara noastră activează 230 de întreprinderi cu capital francez, investițiile în capitalul social însumînd 130,38 de milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?