Declarația aparține asociației Forței Fermierilor.
”Fermierii se confruntă în teritoriu cu acțiuni haotice și destructive din partea subdiviziunilor inspectoratului fiscal, care nu cunosc poziția univocă și uniformă din partea oficiului din Chișinău și deseori interpretează lege diferit. Inspectoratul fiscal central a elaborat instrucțiunea privind implementarea legii cu privire la rambursarea TVA, care a încurcat și mai mult lucrurile și care sub aspectul tehnic contravine legii și Regulamentului, aprobat de Ministerul Finanțelor. Astfel, au apărut probleme pur tehnice în identificarea întreprinderilor, care practică cel puțin 95 % activități agricole. Totodată, aceasta instrucțiunea nu permite rambursarea TVA deținătorilor plantațiilor multianuale, care nu au 95 % de activități agricole, dar conform legii sunt eligibili necondiționat”, se arată în nota emisă presei.
Totodată, potrivit fermierilor, se crează impresia că există un sabotaj la nivelul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, care face tot posibilul pentru tergiversarea procesului rambursării TVA fermierilor și micșorarea artificială a sumelor spre rambursare. Iar criteriu de eligibilitate pentru cei, care practică activități agricole la nivelul minimal de 95 % a fost introdus în lege premeditat de către Ministerul Finanțelor, contrar poziției agricultorilor, cu scopul creării obstacolului artificial în implementarea legii.
”În acest context, asociația Forța Fermierilor cere intervenția imediată a Guvernului și deputaților în vederea aplicării efective a legii cu privire la rambursarea TVA producătorilor agricoli. Totodată, solicităm să fie urgent introduse unele modificări în acest act legislativ, benefice agricultorilor, propuse de organizația noastră în cadrul discuției cu reprezentanții comisiilor parlamentare pentru agricultură și economia, buget și finanțe”, notează fermierii.
Adăuga comentariu