X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

FlyOne a spus ce va fi cu zborurile între Chișinău și Erevan, urmare a restricțiilor Turciei

30 apr. 2023,, 19:45   Economie
4981 0

Directorul general al FlyOne Mircea Maleca a declarat că toate zborurile între Chișinău și Erevan, operate de compania FlyOne din Moldova, nu vor fi afectate.

Precizările au fost făcute în contextul deciziei Turciei de a închide spațiul aerian pentru FlyOne Armenia.

Cu referire la interzicerea survolării spațiului aerian în Republica Turcia, Maleca a menționat că „această restricție se referă la situația dintre Armenia și Turcia, dar nicidecum împotriva companiei FlyOne Armenia”, scrie newsmaker.md.

„În acest context confirmăm că toate zborurile între Chișinău și Erevan nu vor fi afectate, fiind operate de către FLYONE SRL (Moldova). Ce ține de cursele planificate între Armenia și Uniunea Europeană, vor fi operate conform orarului prestabilit”, a precizat Maleca.

Potrivit lui, compania FlyOne Armenia este „pregătită pentru a se adapta acestor circumstanțe neprevăzute”.


Amintim că Turcia a închis spațiul aerian către Europa pentru compania aeriană FlyOne Armenia. Cea din urmă este compania fiică a companiei aeriene low-cost din Republica Moldova FlyOne. Avionul FlyOne, aflat pe ruta Paris-Erevan, a efectuat o aterizare de urgență la Chișinău. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu pasagerii cursei. Aceștia ar fi rămas blocați la bord timp de aproximativ două ore.

Anterior, pentru NM, președintele Consiliului de administrație al FlyOne Vladimir Cebotari a declarat că este o situație care nu vizează o anumită companie, dar ține de relațiile Turcia-Armenia. „Noi nu putem să comentăm aspectele politice”, a spus Cebotari. „Dar, cursele aeriene, deși cu unele mici ajustări, sînt și vor fi operate iar pasagerii vor beneficia de serviciile de transport din plin”, a precizat el.

3
0
1
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?