Criza energetică stiri: 789
Preşedintele stiri: 3235
Puterea stiri: 7327
Obiectiv european stiri: 287

Fermierii spun cum va fi anul 2022 din punct de vedere agricol

28 apr. 08:30   Economie
2399

Vom avea mai puțină roadă, în acest an. Fermierii spun că anul agricol se arată a fi unul foarte greu, iar odată cu scumpirea carburanților și fertilizanților, ei abia de fac față provocărilor.

Nici natura nu ține cu agricultorii. Din toamnă și pînă acum a fost vreme secetoasă, iar în primăvară - înghețuri. Totuși, unii fermieri se arată optimiști și spun că, dacă vremea va ține cu ei și vor fi multe ploi, vor avea o recoltă bună, notează Noi.md cu referire la tv8.

Alexei Ivanov din satul Mălăiești, raionul Orhei, a semănat în acest an 350 de hectare de grîu și 60 de mii de semințe de floarea soarelui. Fermierul susține că, deocamdată, starea culturilor agricole este satisfăcătoare, așa că speră să adune cel puțin o doime din recolta de anul trecut. Principala cauză, condițiile meteo nefavorabile:

„Situația nu e bună începînd cu toamna anului trecut, am avut o secetă și o iarnă fără zăpadă, precipitații. Practic, grînele, orzul, rapița și grîul, am avut foarte rele ieșiri de toamnă, asta din lipsa de umezeală. Dacă anul trecut am strîns peste șase tone, anul acesta dacă vom strînge trei, vom fi bucuroși. În primul rînd, plante sînt mai puține, în al doilea - dezvoltarea a fost instabilă”.

Iar problemele s-au complicat odată cu scumpirea carburanților și îngrășămintelor, deoarece cheltuielile au crescut considerabil:


„Cele mai mari cheltuieli sînt acum în primăvară, astea sînt îngrășămintele minerale, tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilor, recoltarea, prelucrarea, motorina, piesele de schimb și toate celălalte”.

Deoarece cheltuielile sînt foarte mari, fermierul spune că toți banii adunați după ce vinde grîul și semințele de floarea-soarelui nu-i generează un venit stabil. Prin urmare, dacă scumpirile vor continua, nu exclude că ar putea renunța la această ocupație:

„Vom vedea ce vom face: vom avea o perspectivă, vom merge mai departe, nu vom avea perspectivă, probabil, vom lăsa mîinile în jos, pentru că e imposibil să lucrezi și să nu ai venit. Asta e situația, dacă să zicem că ai un venit oarecare, poți activa și mai departe, poți investi și pentru anul viitor”.

Unii fermieri sînt, însă, mai optimiști, mai ales că luna aprilie a venit cu mai multe ploi. Astfel, a apărut și speranța la o roadă mai bună, spune Sergiu Tiorsa. Mai mult, bărbatul zice că, din toamnă, a cumpărat îngrășăminte, așa că acum îi este mai ușor din punct de vedere financiar:

„ - Știți, la noi așa de bine a plouat, că nu mai pot zice că e secetă, e foarte bine.
- Roada dvs nu a avut de suferit, va fi tot atît de multă recolta ca în anii trecuți?
- Nu știm cum mai departe va fi vremea, dar pînă acum e pe nota 10, foarte bine. Noi am avut cumpărate din timp, din toamnă îngrășăminte și altele”.

Potrivit datelor statistice, anul trecut agricultorii din țara noastră au adunat o roadă-record de grîu, porumb și semințe de floarea soarelui.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав