COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Fermierii ar putea fi scutiți de TVA. Se anunță o nouă ședință la Ministerul Finanțelor

Fermierii ar putea fi scutiți de TVA. Se anunță o nouă ședință la Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor a organizat joi, 13 august 2020, a doua ședință a Grupului de lucru responsabil de implicațiile taxei pe valoare adăugată (TVA) în agricultură.

Discuțiile au vizat inițiativa legislativă de modificare a Codului fiscal, precum și propunerile Ministerului Finanțelor privind regimul TVA în agricultură.

Astfel, în debutul ședinței a fost examinată inițiativa legislativă ce vizează propunerea de aplicare a procedurii taxării inverse pentru livrarea de cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr în Republica Moldova. Subiectul a fost abordat prin prisma unor exemple concrete oferite de către Ministerul Finanțelor, fiind, totodată, descris și prezentat detaliat de către autorul proiectului de lege.


Urmare a expunerii opiniilor participanților la ședință, s-a constatat că abordarea propusă necesită o analiză amplă, de comun cu toate părțile vizate, în contextul în care ar implica o schimbare profundă și conceptuală a sistemului TVA.

În continuare, Ministerul Finanțelor a reflectat situația actuală privind impozitarea cu TVA a sectorului agricol și a prezentat propuneri de îmbunătățire a regimului TVA în agricultură, care sunt orientate spre reducerea acumulărilor de TVA în cont și creșterea lichidităților agenților economici din sectorul agricol.

Ședința Grupului de lucru responsabil de implicațiile TVA în agricultură a presupus o îmbinare eficientă de opinii și viziuni aferente regimului TVA în agricultură, care sunt utile și necesare în luarea unor decizii optime.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load