X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Fenomenul salariului „în plic”, în vizorul Curții de Conturi

22 dec. 2018,, 12:29   Economie
2553 0

Peste 300 de contracte, în valoare de 1,1 miliarde de lei, și circa 3000 de procese-verbale de executare a lucrărilor de către antreprenori și subantreprenori din domeniul construcțiilor au fost supuse verificării de către Curtea de Conturi.

Controlul a fost efectuat în cadrul auditului conformității privind „Declarările salariale, a plăților la Bugetul Public Național și impactul asupra drepturilor sociale ale cetățenilor” în anii 2015-2017. Rezultatele auditului au fost prezentate într-o ședință publică a Curții de Conturi, transmite IPN.

În urma auditului se atestă că agenții economici nu au respectat prevederile legale, nedeclarând plăți la buget, comparativ cu datele reflectate în procesele-verbale de executare a lucrărilor, ceea ce determină indici de fraudă. Respectiv, pentru plățile nedeclarate și neachitate la buget în sumă de 4,3 milioane de lei în perioada auditată, implică corespunzător nedeclararea remunerării muncii de circa 10 milioane de lei, ce reprezintă posibilul salariu ,,în plic”. Impozitul pe venit de la aceste sume nedeclarate ar constitui cel puțin 1,3 milioane lei.

În raportul de audit se reamintește că prin acceptarea achitrii salariului „în plic” angajații riscă să fie lipsiți de un pachet social motivant, de o indemnizație pentru concediu de maternitate, concediu de odihnă plătit, concediu medical și o pensie conform remunerării obținute. Salariul „în plic” reduce posibilitatea muncitorului de a avansa în carier,ă de a beneficia de credite și de o stabilitate la locul de muncă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?