X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Expoziția "Fashion-Expo" revine la Moldexpo după o pauză de trei ani

27 sep. 2023,, 14:45   Economie
3375 0

Peste 50 de producători și distribuitori din Republica Moldova, India și România vor participa la Expoziția internațională specializată de produse, echipamente și materii prime pentru industria ușoară Fashion-Expo 2023, care va fi organizată la Moldexpo, în perioada 5-8 octombrie.

Expoziția ajunsă la cea de-a XXI-a ediție, revine la Moldexpo după o pauză de trei ani. Aceasta va cuprinde o gamă variată de produse, de la utilaje, tehnologii și materii prime, până la produse finite, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md.

Profesioniștii din domeniu vor putea găsi la eveniment mașini industriale de cusut, de călcat, soft-uri pentru ramură, fibre, țesături și furnitură. Spre atenția consumatorilor vor fi propuse articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, accesorii și bijuterii.

În toate cele patru zile ale expoziției, la Modexpo va fi organizat și un vast program de activități conexe, inclusiv prezentări de modă, master-classuri, consultații de la specialiști experimentați, întruniri, seminare, promoții și alte evenimente utile atât pentru profesioniști, cât și pentru consumatori.

La expoziție vor participa creatori de modă din țară și de peste hotare, printre care designerul din România, Cătălin Botezatu. Pe podium vor fi demonstrate linii vestimentare de la producătorii autohtoni, precum și colecții ale oaspeților de peste hotare – Italia, România, Ucraina; ale tinerilor designeri, ținute pentru ocazii speciale, prezentări pentru cei mici.


Inaugurarea expoziției va avea loc joi, 5 octombrie, cu începere de la ora 11:00, în pavilionul central al Moldexpo.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?