Criza energetică stiri: 790
Preşedintele stiri: 3236
Puterea stiri: 7328
Obiectiv european stiri: 288

Experți: Urmează noi creșteri de tarife la resursele energetice

21 ian. 11:11   Economie
14947

În contextul crizei energetice în care se află Republica Moldova, experții susțin că în perioada următoare urmează noi scumpiri. Astfel va fi majorat att tariful la gazele naturale, cît și la energia electrică.

Fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, a declarat pentru TV8 că este necesar ca pînă la finele acestei luni să fie majorat din nou tariful pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali.

”Este nevoie de ajustat tarifele, se așteaptă mai aproape de sfîrșitul lunii ianuarie, pentru că va fi mai clar prețul pentru februarie. Deci volumele de gaz pe care le consumăm în lunile ianuarie și februarie, sînt lunile cu cel mai mare consum, respectiv deja spre sfrșitul lui ianuarie va fi mai clar care va fi prețul de referință care poate fi luat la stabilirea noilor tarife.

Nu exclud că va fi o nouă majorare de tarife. Pornind de la faptul că prețul pentru luna ianuarie a fost de peste 600, cît va fi în februarie vom vedea... Acum chiar dacă o să ajustăm și o să fie un preț mediu pe an luat referință, noi vorbim de 10-15% de majorare. Eu nu cred că va ajunge la 15 lei, realist ar fi să se oprească la 12,5, sub 13 lei”, spus Parlicov.

Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, a declarat la același post de televiziune că după majorarea tarifului la gaz, cetățenii trebuie să se pregătească și pentru creșterea tarifului la electricitate. ”


Pe lîngă faptul că s-a schimbat tariful la gaz, acum trebuie să ridicăm prețul la energie. În aprilie probabil să ne așteptăm la încă o majorare la energia electrică”, a spus Tofilat.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав