Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Expert: Pentru prima dată în istoria țării datoria de stat internă a înregistrat o scădere de 1,2 miliarde lei

10 mai. 2022,, 14:30   Economie
1920 0

În acest an datoria de stat internă înregistrează o scădere semnificativă de 1,2 miliarde lei pe parcursul a doar patru luni din an.

De această părere este expertul economic Veaceslav Ioniță, care spune că este un fenomen fără precedent în istoria Republicii Moldova, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

„În toată istoria Moldovei noi am asistat la o creștere constantă a datoriei interne, mai puțin în acest an, cînd Guvernul depune toate eforturile pentru a reduce aceste tipuri de împrumuturi”, a scris Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, motivul de bază este creșterea puternică a costului banilor, care s-au scumpit de 2,5 ori față de perioada similară a anului trecut. Dacă anul trecut în această perioadă Guvernul a plătit în mediu pentru banii împrumutați 4,98%, atunci în acest an dobînda medie ponderată a ajuns la 12,55%.

Dobînda pentru Valorile mobiliare de stat în prezent au atins maxima din ultimii șase ani, fapt ce descurajează Guvernul să se împrumute pe piața internă.


Veaceslav Ioniță spune că unica soluție reală pe termen scurt sînt împrumuturile externe, care întîrzie să vină. Conform datelor disponibile pentru primele trei luni, Guvernul a reușit să contacteze doar 2,2 miliarde lei din surse externe. Din această sumă doar un miliard de lei a mers la acoperirea deficitului bugetar, restul au fost direcționați spre plata împrumuturilor interne.

În acest an Republica Moldova are aprobat un deficit bugetar de 19,4 miliarde lei, iar în primele trei luni ale anului au fost atrase doar 6% din suma necesară. Lipsa resurselor financiare impune guvernul să amîne proiectele investiționale, prioritate fiind cheltuielile de ordin sociale în special plata pensiilor și salariilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?