X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Dezvăluiri: Intențiile primului străin care a cumpărat cetățenia R. Moldova

13 apr. 2019,, 12:10   Economie
3179 0

La 27 martie, președintele Igor Dodon a semnat decretul pentru oferirea primei cetățenii prin investiție. Numele persoanei care a obținut cetățenia R. Moldova nu a fost însă publicat în Monitorul Oficial, așa cum se întîmplă în cazul celorlalte persoane care au dobîndit cetățenia.

Ziarul de Gardă a expediat o solicitare de informație către Iulia Petuhov, directorul Programului de dobîndire a cetățeniei, pentru a afla cel puțin din ce țară este persoana care a dobîndit cetățenia R. Moldova. În răspunsul primit, este refuzată însă oferirea acestei informații, fiind invocată protecția datelor cu caracter personal.

„Informația privind solicitanții Programului de dobîndire a cetățeniei prin investiție nu se divulgă”, se menționează în răspuns.

Deși nu poate fi făcută publică informația despre cine este persoana respectivă, directorul Programului de dobîndire a cetățeniei a informat că este vorba de un om de afaceri, care este interesat să își extindă activitatea profesională în statele cu care R. Moldova are regim liberalizat de vize (în special Comunitatea Statelor Independente), dar și în statele cu care R. Moldova are încheiate acorduri de liber schimb.

„Totodată, solicitantul și-a exprimatul interesul în a analiza oportunitățile investiționale ale R. Moldova”,susține Iulia Petuhov.


Astfel, primul om de afacere care a obținut cetățenia R. Moldova are drept scop primordial lansarea afacerilor sale în afara R. Moldova. Pentru a obține cetățenia R. Moldova, acesta a vărsat contribuția de 100 de mii de euro în Fondul de Investiții Publice.

În timp ce autorităţile prezintă Programul de dobîndire a cetățeniei prin investiție drept „o şansă unică” prin care vor fi atrase investiţii de 1,3 miliarde de euro, experţii anticorupţie, dar şi deputaţi din opoziţie, susţin că oferirea cetăţeniei unor investitori străini comportă riscuri majore pentru securitatea statului şi ar putea afecta regimul liberalizat de vize cu UE, de care beneficiază R. Moldova.

Totodată, analiza modificărilor legislative promovate de Parlament şi Guvern pentru a face posibilă acordarea cetăţeniilor pe bani, scoate în evidenţă mai multe prevederi promovate pe ultima sută de metri de către autorităţi şi criticate de experţi. Astfel, persoanele care îşi vor „cumpăra” cetăţenia nu vor fi obligate să cunoască limba de stat şi Constituţia R. Moldova, iar numele acestora nu va fi publicat în Monitorul Oficial, aşa cum se întîmplă în cazul celorlalte categorii de cetăţeni noi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?